News Flash:

New York Times: SUA si tari europene pregatesc o interventie militara in Libia

27 Ianuarie 2016
508 Vizualizari | 0 Comentarii
armata
Statele Unite si aliati precum Marea Britanie, Franta si Italia ar putea interveni militar, in cateva saptamani, impotriva militantilor retelei teroriste Stat Islamic stabiliti pe teritoriul Libiei, tara aflata in anarhie dupa inlaturarea regimului Muammar Kadhafi, afirma surse citate de NYT, potrivit Mediafax.

Potrivit cotidianului The New York Times, Departamentul american al Apararii a intensificat operatiunile pentru colectarea de informatii despre pozitiile teroriste din Libia, in contextul in care Administratia Barack Obama ar vrea sa deschida un nou front impotriva organizatiei fundamentaliste sunnite, dupa interventiile militare in Irak si Siria.

Oficiali din cadrul Administratiei SUA citati de NYT au declarat ca operatiunile militare in Libia ar putea incepe in cateva saptamani, cu sprijinul unor aliati europeni precum Marea Britanie, Franta si Italia.

In Libia domneste anarhia dupa inlaturarea regimului Muammar Kadhafi, in 2011. Natiunile Unite au incercat sa convinga principalele forte politice rivale sa alcatuiasca un guvern de uniune nationala, dar Parlamentul libian a respins luni initiativa.

Haosul a facilitat instalarea in regiunea Sirt, incepand din 2014, a retelei teroriste Stat Islamic, activa si in Siria, Irak, nordul Egiptului si sudul Afganistanului.

Generalul Joseph Dunford, seful Statului Major Interarme al armatei americane, a declarat zilele trecute ca Pentagonul intentioneaza sa lanseze "operatiuni decisive" impotriva pozitiilor din Libia ale retelei teroriste Stat Islamic. Potrivit serviciilor secrete occidentale, in nordul Libiei sunt circa 3.000 de militanti ai organizatiei fundamentaliste sunnite.

Generalul Dunford a explicat ca este necesara o operatiune militara, cel mai probabil limitata la raiduri aeriene, pentru a opri raspandirea teroristilor in tari precum Tunisia si Egipt.

Gilles de Kerchove
, coordonatorul UE pentru combaterea terorismului, avertiza recent ca, pe fondul operatiunilor antiteroriste din Irak si Siria, liderii organizatiei fundamentaliste Stat Islamic s-ar putea stabili in Libia.

marea britanie franta italia libia joseph dunford
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1074 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018231 (s)

loading...