News Flash:

Numarul dosarelor DNA privind fraude cu fonduri europene aproape s-a dublat in 2014

14 Mai 2015
488 Vizualizari | 1 Comentarii
dna
Claudiu Dumitrescu, procuror-sef al Sectiei de combatere a infractiunilor conexe celor de coruptie din cadrul DNA, a declarat, miercuri, ca numarul de cauze penale privind infractiuni impotriva intereselor financiare a crescut cu 45% in 2014 fata de anul 2013, iar DNA avea in lucru, la sfarsitul anului trecut, 1.495 de astfel de dosare.

"DNA, in anul 2014, avea pe rol 1.495 de cauze penale privind infractiuni impotriva intereselor financiare, cu 45% mai mult decat in 2013. Deci, din punctul meu de vedere, sistemul de control in ceea ce priveste identificarea si constatarea neregulilor si a suspiciunilor de frauda functioneaza destul de bine.

Tot din punct de vedere statistic, anul trecut DLAF (Departamentul pentru lupta antifrauda - n.red.) ne-a trimis 87 de acte de control, iar celelalte organisme de gestiune ne-au trimis 150 de acte de control. Sunt si sesizarile din oficiu, 195 intr-un an, suficient de multe pentru DNA", a spus procurorul sef Claudiu Dumitrescu, la seminarul international "Sisteme eficiente de control pentru prevenirea fraudei cu fonduri structurale si de investitii in noile state membre UE".

El a aratat ca in 2014 a crescut si numarul persoanelor trimise in judecata - 149 - si a crescut valoarea prejudiciilor din aceste dosare.

"Nu inseamna ca, daca DNA are in lucru 1.400 si ceva de dosare cu fonduri europene, toate se confirma. Nu va ascund ca in ultima perioada primim foarte multe sesizari, mai ales in legatura cu APIA.

De asemenea, autoritatile de gestiune trimit foarte multe acte de control, unde simt ca sunt probleme care pot intra in contact cu legislatia penala. Sunt 1.400 de dosare, in general un procent de 10 - 15% se confirma. Totul pleaca si de la potentialul de valorificare a sesizarilor pe care noi le primim", a precizat Claudiu Dumitrescu.

El a adaugat ca a dezvaluit aceste cifre pentru a arata ce amploare au luat sesizarile de la an la an.

"Va spun, numarul sesizarilor depaseste puterea noastra de investigare. Altceva este nou in toata treaba asta - preventia. Este foarte bine sa vii cu un sistem de prevenire inainte de represiune. Finalitatea functionala a sistemului de prevenire trebuie sa vizeze limitarea pe cat posibil a aparitiei fraudelor, adica sa identificam inainte ca ea sa se comita", a afirmat Dumitrescu.

In opinia sa, ceea ce este important este ca si DNA, prin dreptul penal, are o functie de prevenire, prin pedepsele aplicate si prin legea penala, in 2014 fiind condamnate la nivel national 103 persoane pentru fraude europene, din care mai mult de jumatate in regim de detentie.

La seminarul organizat miercuri si joi participa peste 150 de invitati romani si straini (decidenti si experti din administratia centrala si locala, reprezentanti ai Oficiului European Antifrauda (OLAF), ai Autoritatilor de verificare a fondurilor structurale din Bulgaria si Croatia, precum si consultanti independenti romani si lideri ai organizatiilor neguvernamentale.

Acestia urmaresc sa identifice solutii de intarire a capacitatii locale in Romania, pentru prevenirea si identificarea timpurie a corectiilor financiare in fonduri nerambursabile, respectiv a cazurilor de frauda.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

dna dlaf dosare romania
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1063 (s) | 22 queries | Mysql time :0.033459 (s)