Asociaţia „Fapte de Omenie” Turda a derulat sâmbătă, 5 Ianuarie 2019, a doua ediție a proiectului ”Pâine caldă din cuptor”. 

Preşedinta asociaţiei, Doamna Viorica Ghişa, a donat 9 pâini calde, proaspăt scoase din cuptor, bolnavilor internați la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” Cluj-Napoca, arată Turda News.

Centrul de Îngrijiri Paliative “Sfântul Nectarie” Cluj-Napoca este un proiect medico-social al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului şi Clujului care a fost inițiat în anul 2009 de către Preasfinţitul Părinte Episcop Vicar Vasile Someşanul, cu binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu Anania. Centrul furnizează servicii (medicale, spirituale, psihologice şi sociale) pentru pacienţii cu boli terminale, într-un mediu cât mai apropiat nevoilor şi preferinţelor lor, precum şi ale familiilor acestora (înainte şi în perioada de doliu). 

De donația Asociaţiei „Fapte de Omenie” Turda au beneficiat 19 persoane, toți cei care nu erau sâmbătă la regim alimentar.

coral