News Flash:

O cunosc de mult timp pe amanta sotului meu, Clementina. Dupa ce i s-au aprins calcaiele rau dupa ea, Catalin a inceput sa o intretina, dar din ce bani? Ca salariul lui e mic, iar eu nu castig cine stie ce. Ei, sa va spun ce a fost in stare sa-mi faca omu

27 August 2018
331 Vizualizari | 0 Comentarii

Sunt o femeie marcata nu numai de lipsuri materiale, ci si de suferinta sufleteasca pe care mi-o provoaca rautatea si infidelitatea sotului meu -pe nume Catalin Brisculescu.

Cu ceva timp in urma, a facut tot posibilul sa scape de mine fara sa fie nevoit a divorta. El nu doreste sa se desparta legal, ii convine statutul de onorabilitate pe care i-l da conditia lui de barbat insurat. E omul aparentelor si al disimularii. E cea mai fatarnica persoana pe care am cunoscut-o. Celor din jur incearca sa le induca impresia ca ne merge bine si ca are grija de mine.

Catalin Brisculescu a vrut sa ma inchida pentru vesnicie intr-un spital de nebuni, dar n-a putut sa ma tina acolo decat cateva luni. Reusise sa-i convinga pe toti cunoscutii nostri, ba chiar si pe medicii de la stabilimentul psihiatric (balamuc, mai pe romaneste), ca sunt grav bolnava cu capul si ca abominabilul meu comportament e periculos atat pentru mine (deoarece am tendinta sa-mi fac rau singura), cat si pentru cei din jur. Cu alte cuvinte: o nebuna periculoasa. In realitate, eu nu sufeream decat de niste usoare tulburari nervoase, dar Catalin a facut tot ce i-a stat in putinta – si ma intreb daca nu cumva a mituit medicii de la spital – ca sa mi se puna diagnosticul de schizofrenie.

La spitalul de psihiatrie am fost dusa cu forta, desi nu savarsisem nimic reprobabil. Personalul spitalul m-a tratat ingrozitor. Cand nu eram sedata si incercam sa reactionez, ma tineau legata de pat, ba, de cateva ori, m-au varat si in camasa de forta.

In acel spital, unde aproape toti sunt nebuni, de la bietii pacienti pana la directorul institutiei (si i-am inclus pe medici, pe asistenti si pe ingrijitori), starea mea psihica, dupa cum era de asteptat, s-a inrautatit, dar nu atat de radical incat sa fiu catalogata ca iresponsabila.

Pana la urma, conspiratia a reusit: mi s-a pus diagnosticul de schizofrenie, am fost trimisa in fata unei comisii medicale (alti nebuni, daca nu cumva corupti) si s-au parafat documentele pentru scoaterea mea din circulatie, adica pentru pensionarea pe caz de boala. Eram invatatoare…

Imi amintesc cu teroare lunile din spital si mai ales interogatoriile rauvoitoare la care ma supunea sistematic un anumit psihiatru. Omul era chitit sa ma scoata dilie.

— Doamna Brisculescu, e adevarat ca v-ati automutilat?

— Nu.

— Nu? si nici n-ati incercat sa va sinucideti, la o luna dupa ce v-ati crestat bratele cu cutitul?

— Nu.

— Nu? si nici n-ati incercat sa va sinucideti, la o luna dupa ce v-ati crestat bratele cu cutitul?

— Vezi dumneata crestaturi pe mainile mele?

Mi-am suflecat manecile pana la umeri.

— Doamna, presupun ca s-au vindecat.

— Halal medic… S-au vindecat miraculos… Fara nicio urma…

— Nu-i asa ca ati vrut sa va sinucideti?

— Daca voiam asta, nu mai stateam acum de vorba cu dumneata.

— Se pare ca, dupa esuarea suicidului, l-ati atacat pe sotul dumneavoastra cu un topor…

— Nu tinem topor in apartament. si nu l-am agresat niciodata pe sotul meu. De cand suntem casatoriti, nu i-am adresat nici macar o insulta. Spre deosebire de el…

— Aha! Il dezaprobati!

— Da, il dezaprob in multe privinte.

— Visati urat?

— Nu mai urat ca altii. Mi s-au povestit multe vise.

— Obisnuiti sa vorbiti singura?

— Nu, dar acum am senzatia ca vorbesc singura.

— Doamna Brisculescu, ce zi e astazi?

— Miercuri.

— Nu e vineri?

— Du-te naibii!

— Se pare ca iarasi nu va puteti controla…

— Cred ca asta urmariti, sa ma scoateti din sarite.

— Cativa vecini, cu care mi-a sugerat domnul Brisculescu sa vorbesc la telefon, confirma ca aveti un comportament violent.

— Mint, ca si cel care i-a montat.

— Nu v-am spus-o ca un repros, boala-i boala, nu va faceti griji, noi va putem ajuta…

— Cam banuiesc eu ce puneti la cale.

— stiti de ce va aflati aici?

— Nu sunt deloc sigura.

— Se pare ca ati speriat niste oameni. si ei cred ca aveti nevoie de ajutor.

In fine, m-au etichetat, m-au pensionat, iar acum sotul meu face tot posibilul sa ma tina inchisa in casa si sa ma dopeze, potrivit unor retete de la spital, cu medicamente care imi fac mai mult rau decat bine.

O cunosc de mult pe amanta lui, Clementina. Ma temeam de Clementina, ca rivala, inca de cand ea traia cu un politist. Relatia ei cu politistul parea pe duca, iar ea incepuse sa-i faca ochi dulci sotului meu. Mi-am dat seama repede si fara echivoc ca sotul meu raspundea cu insufletire avansurilor ei. Eram disperata, panicata, stiam ca sotul meu oricum nu ma iubeste si ca o alta femeie intrata in viata lui mi-ar agrava situatia.

O cunosc nu numai pe Clementina, ci si pe sora ei, Mariana.

Spre deosebire de Clementina, Mariana e o fata cumsecade; m-a prevenit din timp in legatura cu intentia Clementinei de a-l acapara pe Catalin, dar ce puteam sa fac? Iar acum, cand sotul meu si Clementina au devenit amanti, Mariana imi spune, confidential, tot ce reuseste sa afle de la sora ei.

Vai, cat mi-a tremurat inima pana la acest deznodamant de care nu m-a ferit Cel de Sus… stiam ca, la un moment dat, Clementina va purcede sa aleaga intre concubinul ei politist, pe care il considera expirat, si sotul meu, care ar fi pupat-o si-n fund. Aveam o singura imagine in fata ochilor: Clementina la o bifurcatie de drumuri, Catalin fiind drumul pe care avea s-o apuce.

Dupa ce si-a facut rost de amanta, sotul meu – potrivit spuselor Marianei – a inceput s-o intretina pe Clementina din biata mea pensie medicala, caci salariul lui se duce (in mica masura) pe cheltuielile casei noastre si (in mare masura) pe bautura si pe jocuri de noroc. Catalin a aranjat cu postasii sa-i inmaneze lui, luna de luna, pensia mea, sub motivul ca eu… sunt nebuna.

Stau mai tot timpul in casa si ma zbat in cele mai penibile lipsuri, abia daca am ce manca, iar imbracaminte nu mai pot sa-mi cumpar.

Cand spun ca sotul meu o intretine pe Clementina, nu ma refer la traiul atotcuprinzator, de zi cu zi, al Clementinei, nici nu i-ar ajunge lui Catalin banii pentru asa ceva si nici ea nu e amarasteanca, are serviciu; eu ma refer la „atentiile” cu care o pompeaza sotul meu. Adica ii cumpara cosmetice, dulciuri, uneori articole de imbracaminte, tigari si bauturi alcoolice – caci si ea trage la masea. Am judecat aceste cheltuieli -pe unitati de timp – si am ajuns la concluzia ca toata pensia provenita din „schizofrenia” mea este risipita cu Clementina.

Aveam treizeci si opt de ani cand m-au pensionat cu de-a sila si o vechime in munca de douazeci de ani, caci munceam de la optsprezece ani. Mi-au dat o pensie de cinci sute de lei. Pana si bruma asta de venit mie mi-ar fi ajuns ca sa subzist in casa sotului meu, fiindca sunt o femeie modesta, ma multumesc cu foarte putin. Insa nu pot beneficia nici de prapaditii astia de bani, beneficiaza Clementina, eu traiesc din resturile de la masa sotului meu. Daca exista intr-adevar o justitie divina, aceasta ii va pedepsi pe cei doi amanti care sunt in stare sa treaca, la o adica, peste cadavrul unei femei oropsite.

V-am scris aceste randuri cu lacrimi in ochi… Am inca demnitate si nu mi-as fi deplans in acest fel soarta daca n-as fi tinut cu tot dinadinsul sa afle toti cat de ticalos este Catalin Brisculescu, toti cei care il cunosc.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1023 (s) | 32 queries | Mysql time :0.023172 (s)