News Flash:

O noua barbarie a Statului Islamic: A distrus o minune a Antichitatii

6 Martie 2015
709 Vizualizari | 0 Comentarii
Militantii Statului Islamic au atacat un nou sit arheologic. De aceasta data le-a cazut victima situl arheologic Nimrud, din nordul Irakului. Teroristii au intrat cu vehicule grele in situl arheologic, a anuntat Ministerul irakian al Turismului si Antichitatilor.

Nimrud este cea mai noua victima a Statului Islamic, ce a comis mai multe atacuri asupra structurilor antice din Irak si Siria in ultimele luni. Aceste vestigii sunt distruse in numele interpretarii dure a legii islamice adoptate de gruparea terorista, scrie New York Times.

Saptamana trecuta, Statul Islamic a postat pe Internet imagini inregistrate pe cand militantii sai zdrobeau statui si artefacte din Muzeul din Mosul si la intrarea Nergal din orasul antic Ninive.

"Gruparile teroriste ale Statului Islamic continua sa sfideze vointa lumii si sentimentele omenirii dupa ce au comis o noua crima care apartine acestei serii idioate", scrie ministerul irakian pe pagina sa de Facebook.

Nimrud este situl unui oras antic, fondat de regele asirian Shalamansar I, care a murit in 1245 i.e.n. Printre cele mai impresionante obiecte de la Nimrud sunt uriasele statui "lamassu", creaturi mitologice care infatiseaza lei sau tauri inaripati, cu capete de om si barba.

Multe dintre statuile din Nimrud sunt ingropate si multe spatii sunt inca neexplorate de arheologi.

George C. Papagiannis
, care a fost insarcinat cu patrimoniul din Irak in perioada 2009-2011, din partea UNESCO, spune ca pierderea artefactelor din Nimrud este o lovitura extraordinara data conservarii siturilor de importanta globala. "Acesti extremisti incearca sa distruga intreaga mostenire culturala a regiunii intr-o incercare de a sterge totul si a rescrie istoria potrivit propriei viziuni brutale", a spus acesta.

Ihsan Fethi, membru al Societatii Arhitectilor irakieni, a reactionat: "Nici macar nu pot sa descriu imensitatea acestei pierderi (...) Acesta este unul dintre cele mai faimoase si, probabil, cele mai importante situri din lume".

Militantii din organizatia terorista Statul Islamic au devastat bibliotecile din orasul Mosul aflat in nordul Irakului si au ars mii de carti rare si manuscrise valoroase, potrivit unor informatii care vorbesc despre distrugerea a peste 100.000 de documente.

Ghanim al Taan, directorul Bibliotecii Publice din Mosul, a anuntat ca extremistii Statului Islamic au demolat cladirea bibliotecii folosind dispozitive explozive.

Militantii Statului Islamic au patruns la inceput in biblioteca din Mosul si au facut un "rug" urias in holul principal din carti si texte stiintifice, in fata privirilor ingrozite ale studentilor.

Printre documentele care au fost arse se afla o colectie rara de ziare irakiene de la inceputul secolului al XX-lea, harti, carti si colectii rare de documente din perioada Imperiului Otoman.

Militantii Statului Islamic au provocat pagube substantiale si in Biblioteca musulmanilor suniti, in biblioteca veche de 265 de ani a Bisericii Latine a fratilor dominicani si la Biblioteca Muzeului din Mosul.


nimrud statului islamic irak siria vestigii statul islamic ihsan fethi
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1078 (s) | 33 queries | Mysql time :0.021646 (s)