News Flash:

Olimpiada de cultura generala Cuget si-a desemnat castigatorii. Vezi cine sunt tinerii cu cele mai bune performante din acest an FOTO

28 Noiembrie 2016
916 Vizualizari | 0 Comentarii
Castigatorii Olimpiadei alaturi de organizatori

Cea de-a doua editie a Olimpiadei de Cultura Generala a Tinerilor Clujeni - CuGeT s-a incheiat sambata, 26 noiembrie, prin finala desfasurata in cadrul unui show televizat. Castigatorii locului I si ai unui premiu in valoare de 2.500 au fost Luca Farcas, elev in clasa a X-a la Colegiul National „George Cosbuc" (la categoria de varsta a claselor a IX-a si a X-a), Andrei Gatea, elev in clasa a XII-a la Liceul de Informatica „Tiberiu Popoviciu" (la categoria claselor a XI-a si a XII-a) si Bogdan George Dragos, inginer constructor (la categoria tinerilor de 18-25 de ani). Olimpiada CuGeT, proiect al Asociatiei Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj, se afla la cea de-a doua editie si este realizat in parteneriat cu Primaria si Consilul Local Cluj-Napoca si sustinut de Inspectoratul Scolar Judetean Cluj si Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai".

„Proiectul CuGeT, dezvoltat de AFA Cluj impreuna cu parteneri de incredere, si-a propus sa incurajeze tinerii sa-si aprofundeze cunostintele de cultura generala si sa-i rasplateasca pe cei mai bine pregatiti dintre ei. Ne-am bucurat sa-i vedem atat de entuziasmati si dornici de a-si dovedi cunostintele in spectacolul finalei. Reactiile frumoase pe care le-am primit in urma acestei a doua editii ne-au coplesit si ne-au convins ca acest proiect se va dezvolta tot mai mult in anii urmatori", a declarat Mihaela Rus, presedintele Asociatiei Femeilor de Afaceri Cluj si initiatoarea Olimpiadei CuGeT.

Finala de sambata i-a provocat pe cei 51 de participanti sa raspunda contracronometru la intrebari de cultura generala din domenii diverse si i-a tinut cu sufletul la gura pe cei peste 300 de parinti, bunici, colegi si profesori care au venit sa sustina concurentii. Spectacolul a fost inregistrat de TVR Cluj, co-producator al evenimentului, si va fi difuzat ulterior pe post. Atmosfera a fost intretinuta si de trupa Acoustic, a Voltaj Academy. „Am participat si anul trecut la Olimpiada CuGeT, dar am ajuns doar pana in semifinala. Cred ca de data aceasta am avut mai mult noroc. Competitia a fost grea, au fost multi concurenti, buni. Am gresit la o singura intrebare, cea legata de sediul producatorului de masini Ferrari. Cu siguranta voi participa si anul viitor", a povestit Luca Farcas, castigatorul grupei 1 - clasele IX-X.

Intrebat ce va face cu premiul castigat, Andrei Gatea, castigatorul grupei 2 - clasele XI-XII, a spus ca il va investi intr-un procesor, o placa de baza si o memorie RAM, fiindca planuieste sa se inscrie la Facultatea de Automatica si Calculatoare din cadrul Politehnicii clujene.

„Este pentru prima data cand particip la Olimpiada CuGeT. Am auzit de acest concurs de la o prietena, care si-a inscris prietenul si asa m-am gandit sa ma inscriu si eu. De altfel, am concurat in finala chiar cu prietenul ei. Competitia a fost foarte buna, se vede ca toti concurentii sunt bine pregatiti", a spus si Bogdan George Dragos, castigatorul grupei de varsta 18-25 de ani.

Pe langa cei trei, au mai primit premii in bani si tinerii clasati pe locul 2 - cate 1.500 de lei, respectiv cei de pe locul 3 - cate 1.000 de lei fiecare. Toti finalistii au primit din partea EXIMTUR posibilitatea de a se inscrie in mod gratuit in cadrul Scolii de turism EXIMTUR, precum si abonamente pentru un an la saptamanalul Transilvania Reporter si revista Sinteza.

Olimpiada de Cultura Generala a Tinerilor Clujeni se afla la a doua editie, la care s-au inscris 25 de licee din municipiul Cluj-Napoca, pentru care in prima etapa s-au distribuit 8.000 de chestionare. In paralel, tinerii clujeni cu varste cuprinse intre 18 si 25 de ani s-au inscris in competitie prin intermediul site-ului www.cuget.afacj.ro. Dintre participanti, 51 de tineri s-au calificat in etapa finala. Prima editie CuGeT s-a desfasurat in perioada octombrie 2015 - aprilie 2016 si a insemnat peste 7.500 de participanti si 22 de licee partenere.

Olimpiada de Cultura Generala a Tinerilor Clujeni - CuGeT este organizata de Asociatia Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj si este un proiect sustinut de Primaria si Consiliul Local Cluj-Napoca. Cea de-a doua editie CuGeT beneficiaza de o finantare de 25.000 de lei de la bugetul local, in urma competitiei de proiecte desfasurata de municipalitate in luna aprilie a acestui an.

Partener principal: EXIMTUR, prin divizia EXIMTUR BUSINESS. Desfasurat cu sprijinul Wörwag Pharma. Sustinut de Paper Cups. Parteneri oficiali: Primaria si Consiliul Local Cluj-Napoca, Inspectoratul Scolar Judetean Cluj si Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai". Co-producator: TVR Cluj. Partener de comunicare: Vitrina Advertising. Parteneri media: Transilvania Reporter, Sinteza, Radio Cluj , Zile si Nopti, Napoca FM, Radio Impuls, Ziua de Cluj, Monitorul de Cluj, InfoTrafic, Ziarul Faclia, Buna Ziua Cluj, Cluj Life, Transilvania Today, Cluj Today, Web for Cluj si AdMirror.

Asociatia Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj este o asociaţie non-guvernamentala, apolitica şi non-profit, infiintata in 2004, la initiativa Mihaelei Rus, directorul general al Vitrina Advertising. Asociatia este formata din femei cu afaceri proprii, functii de conducere in diverse companii ori care activeaza in profesii liberale. Printre proiectele desfasurate de AFA se numara „Clujul are atitudine", „Gala Excelentei la Feminin", „Ore in Dar", „Mini-biblioteci pentru sanatate", „Un oras pentru o gradina", conferintele SHEnspire.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Castigatorii_Olimpiadei_CuGeT_grupa_claselor_IX_X
cuget cultura generala
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3188 (s) | 32 queries | Mysql time :0.096797 (s)