News Flash:

Operatie de 10 ore la Cluj. O tumora gigant ii va fi extirpata unui pacient

22 Februarie 2013
956 Vizualizari | 0 Comentarii
Un barbat de 58 de ani va primi o noua sansa la viata. Acesta sufera de o tumora gigant in zona abdomenului si ii sunt afectate toate organele interne. Dupa ce mai multe spitale din tara si din strainatate l-au refuzat si i-au spus ca nu mai pot face nimic pentru el, specialistii de la Institutul National de Transplant Renal din Cluj au hotarat sa-l opereze.

Florin este din Brasov, iar in urma cu doi ani a aflat ca sufera de cancer colorectal. A ales sa se opereze in Italia, dar intervetia nu a fost un succes, iar boala a recidivat. Au urmat alte doua operatii fara nici un rezultat. „De doi ani de zile sufar. M-am operat in Italia, si de doi ani de zile caut sa ma operez, fiind recidiva. Cei din Italia au gresit operatia. Am umblat doi ani de zile si la Bucuresti, si la Cluj, si nimeni n-a vrut sa ma opereze. Foarte multi mi-au spus ca nu se leaga de o operatie asa de dificila. Vazusem la tv de operatia gigant de la Cluj care a fost operata, am trimis un mail cu situatia mea la Cluj, si mi-au spus sa vin sa ma internez. Aceasta a fost ultima mea sansa de supravietuire. Multumesc echipei si domnului profesor pentru ca imi acorda o ultima sansa de a supravietui, practic”, a declarat pacientul Bazgulescu Florin.

In urma cu doua saptamani Florin a ajuns pe mana medicilor din Cluj, iar acestia i-au acordat, practic, ultima sansa. „Incidenta neoplaziilor care ajung la noi in stadii avansate, de dimensiuni mari, care ne obliga sa facem gesturi eroice, cu rezultate pe masura starii generale a bolnavului, e un lucru care ne nelinisteste. Impreuna cu colegii mei am facut mai multe gesturi de acest gen. Nu avem dreptul sa nu dam o sansa pacientului. Pacientul are o tumora pelvina giganta care a iesit prin organism si cuprinde toate organele pelvine: vezica urinara, prostata, uretere, peretele pelvin, peretele osos, traiectele nervoase, si vasele. Estimam ca interventia va incepe maine la prima ora si va dura pana dupa amiaza, aproximativ 10 ore”, a declarat Prof. Dr. Mihai Lucan, seful Institutului de Urologie si Transplan Renal Cluj.

Din echipa de specialisti care vor lua parte la operatie fac parte atat un medic de patologie digestiva, cat si un medic specialist in chirurgie plastica, interventie prin care medicii isi propun sa-i elimine partea cea mai mare a tumorii, iar ce va ramane sa poata fi tratat medicamentos. „E o tumora care a invadat organele pelvine. Operatia este riscanta, e o operatie codificata, si obiectivul e ameliorarea vietii pacientului. Riscuri sunt multe, de la decesul pacientului, pana la hemoragii grave. Totodata, vom face o reconstructie urinara, digestiva si subcutanata care pun alte probleme. Tumora e intr-un contact foarte apropiat cu nervii membrelor inferioare, sunt niste nervi de mari dimensiuni”, a explicat Prof. Dr. Valentin Munteanu, medic patologie digestiva.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

cancer colorectal operatia gigant decesul hemoragii
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1018 (s) | 33 queries | Mysql time :0.019021 (s)