News Flash:

OPINII: Despre subminarea economiei naționale, în anno domini 2017

1 Februarie 2017
840 Vizualizari | 0 Comentarii
Dan Horea

Pe 25 decembrie 1989, Nicolae&Elena Ceauşescu erau executaţi pentru genocid şi subminarea economiei naţionale.

In martie '89, Ceauşescu anunţase achitarea datoriilor externe. 11 mld dolari plătiţi din 1980 până în 1989, başca 3 mld rămase "pe stoc". Banii împrumutaţi în anii '70 deveniseră fabrici (multe inutile),  ferme, metrou, flotă, drumuri, căi ferate, blocuri (multe urâte şi neconfortabile), şcoli, spitale, Transfăgărăşan, etc.

Ciudat, însă, după 1989, rezerva valutară s-a topit. 3 miliarde în 3 luni după Loviluţie! Controlul eficienţei managerilor nu s-a introdus, politizarea funcţiilor de conducere s-a menţinut. Brusc, firme care până atunci aduceau profit s-au "împiedicat". Cazurile "Clujana" şi "Iris" din Cluj sau "Tractorul" Braşov sunt edificatoare. S-au pierdut branduri, pieţe şi furnizori de încredere, fără ca cineva să răspundă, lucru de neimaginat atât în capitalism cât şi în socialism! Urmarea? Vânzări de active sub preţul real, transformarea spaţiilor de producţie în depozite, folosirea terenului în scopuri imobiliare, vânzarea utilajelor ca fier vechi. Agricultura a fost strivită prin legea 18/1991, care, oricum am lua-o, avea ca scop limitarea producţiei interne de alimente. Pentru a masca şomajul s-a recurs la pensionări anticipate. Numărul de salariaţi a scăzut dramatic, cel de pensionari şi asistaţi social a crescut în aceeaşi măsură. Prevenirea exploziilor sociale s-a făcut prin subvenţionarea marilor întreprinderi cu pierderi. Unele "găuri negre" au fost astupate (ex. Sidex), altele continuă să înghită fonduri bugetare (ex. Compania Lignitului). S-a creat o clasă politico-economică beneficiară a dezordinii. Intâmplător, Legea Ilicitului fusese abrogată imediat după 89...

Aderarea la UE n-a adus ploaia de fonduri aşteptată, din cauza tradiţionalului binom corupţie&incompetenţă. Când economia n-a mai putut susţine plăţile sociale şi către furnizorii statului, împrumuturile au devenit principalul instrument guvernamental. In 2004 aveam datorii de 20 de miliarde Euro, în 2008 erau 61 miliarde. In prezent, am sărit binişor de 100 miliarde. Un raport precis al destinaţiei celor 20 mld Euro împrumutaţi în 2010 de la FMI, Banca Mondială şi UE nu a fost dat publicităţii. Mai grav, nu se cunosc cuantumul şi destinaţia clară a sumelor obţinute, după 1990, din privatizări, concesiuni, recuperări de creanţe şamd. Sumele scurse în conturi private peste hotare n-au fost nici ele contabilizate.

Datoriile ţării au atins maxime istorice, calitatea vieţii este incredibil de redusă pentru o ţară europeană, depindem covârşitor de importuri.

Cu voia Dvs, asta numesc eu subminarea economiei naţionale.

Dan Horea


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

dan horea editorial
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1148 (s) | 23 queries | Mysql time :0.021734 (s)