News Flash:

Organizatorii UNTOLD: Vom repara stricăciunile provocate la Cluj Arena/ Pista de atletism a stadionului este plină de găuri

17 August 2018
415 Vizualizari | 0 Comentarii
Untold

Organizatorii Untold anunţă că vor repara stricăciunile provocate la stadionul Cluj Arena. Anunţul vine după ce au apărut imagini cu pista de atletism de pe Cluj Arena, plină de găuri din cauza festivalului.

”Cu referire la materialele apărute astăzi în presă despre stadiul Cluj Arena post festivalul UNTOLD, organizatorii doresc să facă următoarele menţiuni: ca în fiecare an, toate defecţiunile apărute în urma folosirii stadionului Cluj Arena pentru festivalul Untold vor fi remediate integral de către Untold. Ca o măsură suplimentară, organizatorii festivalului au şi în acest an o poliţă de asigurare care acoperă orice defecţiuni/pagube produse în timpul montării, în timpul festivalului sau în timpul demontării. Zonele pistei de atletism care au fost afectate vor fi reparate integral de către Untold până în luna octombrie 2018, aşa cum prevede contractul de închiriere încheiat cu Cluj Arena. În acest sens au început deja demersurile şi lucrările de reparaţii”, arată organizatorii Untold.

În ceea ce priveşte scaunele din tribune, acestea au fost demontate de către organizatori pentru a construi patru rampe de acces, conform normelor stabilite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Acestea au început să fie remontate, iar până la meciul echipei FC Universitatea Cluj de duminică, 19 august, toate scaunele care au fost dezafectate vor fi repuse pe poziţie, adaugă sursa citată.

”Separat de orice acţiuni de întreţinere a gazonului pe care Untold le-a efectuat şi în acest an, dar şi separat de orice reparaţii care revin organizatorilor UNTOLD în baza exploatării stadionului, aceştia vor investi şi într-un sistem de irigare permanent a taluzurilor care înconjoară stadionul Cluj Arena, investiţie care se ridică la suma de peste 10.000 de euro”, mai arată organizatorii.

Unul dintre cele mai moderne stadioane din România, Cluj Arena, arată ca după război după terminarea festivalului Untold, evenimentul care a pus România pe harta Europei la nivel muzical, prin complexitatea "maratonului" din oraşul primarului Emil Boc.

Considerată cea mai bună pistă de atletism din ţară, peste Dinamo, cea de pe Cluj Arena a devenit doar un portativ plin de găuri după ce zeci de mii de pasionaţi de muzica electronică au luat cu asalt arena. Pagina de Facebook a postului Radio Cluj a prezentat joi, 16 august, câteva imagini incredibile care vorbesc despre felul în care organizatorii au ales să protejeze pista de atletism. Imaginile revoltătoare au fost distribuite de mai mulţi campioni ai României care şi-au arătat indignarea faţă de ce s-a întâmplat pe stadionul care a găzduit Campionatele Internaţionele de atletism din această primăvară, competiţie la care FRA, forul condus de Florin Florea, a ales să introducă bilete de intrare la mitingul atletic.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0850 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013002 (s)