News Flash:

Panama Papers. Fostul sot al Mihaelei Radulescu, Elan Schwartzenberg, afaceri in paradisuri fiscale

8 Aprilie 2016
4304 Vizualizari | 0 Comentarii
Elan Schwartzenberg
19 milioane de dolari au intrat intr-un cont offshore manevrat de Elan Schwartzenberg in Lichtenstein. Banii au venit de la magnatul media Rupert Murdoch, iar transferul a avut loc in 2000, cand afaceristul romano-israelian a vandut o firma romaneasca de panotaj ce controla aproximativ 17 la suta din publicitatea stradala, scrie Rise Project.

Panama Papers. Documentele #PanamaPapers arata si ca Elan Schwartzenberg, acum anchetat pentru coruptie, a infiintat mai multe companii offshore la casa de avocatura Mossack Fonseca. Una dintre acestea, sustin procurorii DNA, ar fi intermediat mita primita de fostul primar Radu Mazare de la constructorul israelian, Avraham Morgenstern, pentru contractul privind un cartier de locuinte sociale in Constanta.

Tranzactie discreta in Liechtenstein cu un gigant media

In a doua parte a anilor ‘90, Elan Schwartzenberg a apelat des la serviciile registratarului panamez Mossack Fonseca prin intermediul caruia a infiintat patru firme offshore in Insulele Virgine Britanice. Le-a folosit apoi ca paravane in afacerile derulate in Romania.

Atunci, Elan Schwartzenberg, pionier in domeniul publicitatii stradale la noi, tocmai deschidea o afacere de panotaj in 1997 prin firma Exclusiv Media din Capitala. Totul era controlat din Insulele Virgine Britanice, de offshore-ul Collio Financial SA (devenit ulterior O.M.E Limited).

#PanamaPapers dezvaluie ca firma offshore declarase o subsidiara in Romania, adica societatea Exclusiv Media SRL care gestiona 17% din piata locala de publicitate outdoor. Suveica era insa mai complicata: la randul lui, offshore-ul era controlat de alte casute postale, mai putin 4000 de actiuni ( 30%) care ii apartineau oficial lui Elan Schwartzenberg.

TRANZACTIA Dupa trei ani de activitate, firma-mama din Insulele Virgine a vandut subsidiara romaneasca Exclusiv Media cu 19 milioane de dolari. Banii au intrat intr-un cont deschis la LGT Bank AG din Liechtenstein, iar compania a fost preluata de gigantul News Corporation patronat de magnatul media Rupert Murdoch, prin intermediul diviziei sale de publicitate News Outdoor.

Ulterior, numele firmei romanesti s-a schimbat, iar Murdoch a vandut mai departe, in 2011, catre un grup de investitori reprezentati de fondul rusesc de investitii, VTB Capital, controlat de Kremlin. Acestia au intrat in schema printr-un alt offshore, de asta data din Cipru. Mai tarziu, in 2014, SRL-ul bucurestean raporta 50 de angajati si inregistra o cifra de afaceri de 14,5 milioane de lei.


Mai multe, pe Rise Project.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

panama papers
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0918 (s) | 23 queries | Mysql time :0.019451 (s)