News Flash:

Papa Francisc: Care sunt cele trei tentatii de care trebuie sa ne ferim

10 Martie 2014
635 Vizualizari | 0 Comentarii
Papa Francisc i-a indemnat pe credinciosi sa-si "construiasca viata pe ceea ce este esential".

"Trebuie sa ne dezicem de idoli, de lucrurile sterile", a declarat duminica Suveranul Pontif in fata multimii entuziaste, reunite in Piata Sfantul Petru, cu putin timp inainte de plecarea sa la sud de Roma, unde se va retrage, timp de sase zile, pentru "exercitii spirituale" prilejuite de postul Pastelui, informeaza AFP.

Citeste si Cel mai mare MISTER al crestinismului ar putea fi elucidat

Suveranul Pontif a comentat pasajul din Biblie in care Satana incearca, in plin desert, sa-l supuna pe Iisus tentatiei.

"Prin raspunsurile sale, Iisus ne aminteste ca omul nu traieste doar cu paine, ci si cu fiecare cuvant rostit de Dumnezeu", a subliniat Papa, estimand ca "acest lucru le da oamenilor forta, ii sprijina in lupta impotriva mentalitatii mondene care reduce omul la nivelul necesitatilor sale primare, care il face sa-si piarda foamea de ceea ce este adevarat, bun si frumos, de foamea pentru Dumnezeu si dragostea Sa".

Citeste si Urare neasteptata de Anul Nou facuta de Papa Francisc romanilor

Fostul arhiepiscop de Buenos Aires a citat "trei tentatii" la care oamenii ar trebui sa reziste: "bunastarea economica", "un stil spectaculos si miraculos" si "calea puterii si a dominatiei".

La finalul discursului sau, Papa i-a indemnat pe credinciosi sa-si aminteasca de lectia lui Iisus in fata lui Satana, care "este un mare seducator": "in momentul in care suntem supusi tentatiilor, nu trebuie sa avem un dialog cu Satana, ci doar sa facem referire la cuvintele lui Iisus, acest lucru ne va salva".

Dupa rugaciunea Angelus rostita impreuna cu multimea, Papa le-a cerut credinciosilor sa se roage pentru el si "colaboratorii Curiei romane", care se vor retrage duminica langa Roma, pentru exercitii spirituale, pana vineri.

Citeste si Esquire: Cel mai bine imbracat barbat din 2013 a fost Papa Francisc

Prin urmare, Suveranul Pontif nu va fi la Vatican la prima aniversare de la alegerea sa, la 13 martie 2013, iar in intreaga perioada toate audientele, inclusiv cea generala de miercuri, din Piata Sfantul Petru, vor fi suspendate.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

idoli lucrurile sterile suveranul pontif roma dumnezeu vatican
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0850 (s) | 33 queries | Mysql time :0.017241 (s)