Muzeul Etnografic al Transilvaniei, alături de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituții de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația Muzeală Poarta de sub Feleac și Asociația De la lume adunate, invită publicul interesat joi, 14 noiembrie 2019, de la ora 13.00, la sediul central al muzeului de pe strada Memorandumului nr. 21, Sala Reduta, la manifestarea dedicată celebrării a 90 de ani de existență a Parcului Etnografic ,,Romulus Vuia”.

Parcul Etnografic din Cluj a fost înființat în anul 1929 de Romulus Vuia (1887-1963), primul etnograf din România, cu sprijinul reprezentanților transilvăneni și bănățeni ai primului guvern Iuliu Maniu.

Prima casă din muzeul în aer liber, cea din Vidra (Avram Iancu) a fost transferată în noiembrie 1929, în urmă cu exact 90 de ani. Pentru a marca acest moment, specialiștii direcției marketing au realizat în această vară, împreună cu vizitatorii, un minunat covor aniversar, în cadrul proiectului intitulat „90 de ani țesuți în două ițe”.

La dezvoltarea parcului au contribuit numeroși reprezentanți de marcă ai școlii etnografice clujene, între care Kós Károly (1919-1996) și Valer Butură (1910-1989). Specialiștii și veteranii care vor fi prezenți la manifestarea aniversară vor prezenta aspectele cele mai importante ale unei istorii memorabile.

Trecutul nu este, însă, decât o parte a poveștii muzeului. În prezent, Parcul Etnografic găzduiește activități culturale diversificate și atractive, destinate tuturor categoriilor de public.

Viitorul este, însă, cu siguranță, cel mai important, astfel încât, Consiliul Județean Cluj îl pregătește, împreună cu reprezentanții instituției muzeale, de mai mulți ani, din momentul în care a fost inițiat, cu sprijinul experților de la Asociația Nordică de Design Urban din Bergen (Norvegia), primul master plan pentru dezvoltarea unui muzeu din România. Arhitectul șef al județului Cluj, domnul Claudiu Salanță, împreună cu Alice Florean, câștigătoarea concursului internațional de soluții pentru dezvoltarea Parcului Etnografic, vor prezenta toate detaliile unui proiect care se apropie de finalizare.

În încheiere, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj va oferi publicului un recital extraordinar de Lăsatul Secului, susținut de interpreți îndrăgiți de publicul larg.

coral