News Flash:

Parteneriat cu mediul de afaceri pentru Consiliul Consultativ al Liniei Germane la UBB

29 Septembrie 2018
589 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7619 RON (-0.0008)
USD: 4.3202 RON (+0.0038)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
UBB Cluj 1

Începutul anului universitar 2018-2019 va fi marcat, la Universitatea Babeș-Bolyai, de constituirea Consiliului Consultativ al Liniei Germane de Studii, organism care subliniază deschiderea reală și din ce în ce mai accentuată a UBB față de mediul de afaceri și comunitatea din care face parte.

Reprezentanții Universității Babeș-Bolyai, cei ai mediului diplomatic și ai mediului de afaceri vor semna luni, 1 octombrie 2018, la ora 13.00, în Sala de Consiliu a UBB (str. Mihail Kogalniceanu nr. 1), actul de constituire a Consiliului Consultativ al liniei germane de studii.

Din Consiliu vor face parte, alături de experții UBB, reprezentanți ai companiilor NTT DATA România, MHP Consulting – a Porsche Company, dar și ai Ambasadei Germaniei la București.

Noua structură va avea, așa cum o arată și denumirea, un rol consultativ în stabilirea direcțiilor de dezvoltare a învățământului în limba germană la UBB, în receptarea evoluțiilor cerințelor specifice ale pieței muncii, precum și în identificarea și aplicarea oportunităților de formare, practică/internship și angajare a studenților și a absolvenților, precum și în susținerea financiară a liniei germane de studiu a Universității Babeș-Bolyai.

Colaborarea cu reprezentanţii mediului german de afaceri a devenit deja o tradiție în Universitatea Babeş-Bolyai, în condiţiile în care reprezentanţii UBB şi cei ai MHP Consulting Romania SRL, Porsche AG şi cu EBS Romania S.A. au semnat, în luna martie 2014, un contract pentru finanţarea primului program de studiu nivel licenţă de Informatică cu limba de predare germană, din cadrul Facultăţii de Matematică şi Informatică. Acordul prevedea sprijinirea programului de studiu Informatică (limba de predare germană) prin finanţarea activităţilor didactice, de cercetare şi pentru susţinerea financiară a studenţilor din cadrul acestui program.

Programa de studiu este sincronizată cu cele similare ale universităţilor din Germania, cu respectarea tuturor standardelor de calitate.

Implicarea companiilor partenere constă în sprijin financiar acordat programului de studiu Informatică în limba germană din cadrul Facultății de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai în perioada 2017-2020, dar şi în consultanţă oferită de specialişti în domeniu.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

ubb parteneriat consiliul consultativ
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2019 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1237 (s) | 34 queries | Mysql time :0.024263 (s)