Peste 300.000 de persoane au participat la evenimentele celei de-a zecea ediții a Zilelor Culturale Maghiare (ZCM) din Cluj-Napoca.

ZCM s-au desfășurat între 17 și 25 august, cu programe preliminare în 14 și 16 august. Conform organizatorilor, în timpul celor 10 zile de festival, la cele 630 de activități din program, care s-au desfășurat în 133 de locuri, au luat parte 300.000 de persoane.

O parte dintre aceste evenimente, precum expoziția în aer liber din Piața Unirii, au fost dedicate aniversării de 10 ani a manifestării culturale. Închiderea ZCM a avut loc duminică, 25 august, în Piața Unirii, la eveniment participând Emil Boc, primarul municipiului, viceprimarul Olah Emese și Gergely Balazs, organizatorul principal al festivalului.

’’Dacă ar trebui să descriu Clujul în trei cuvinte acestea ar fi: talent, tehnologie și toleranță. Este orașul în care trăim sub semnul toleranței, în care tinerii dobândesc cunoștințe pe care apoi, cu ajutorul inovațiilor tehnologice, le dezvoltă astfel încât viața aici să fie mai ușor de trăit. Clujul este un model de urmat pentru alte orașe, iar la formare lui ca model au contribuit și ZCM’’, a punctat în discursul său primarul Emil Boc.

‘’Lăsăm în urmă 10 ediții frumoase, sperăm să avem multe altele. Mulțumim tuturor organizatorilor, voluntarilor și sponsorilor, și în special primăriei pentru sprijinul acordat. Mulțumim din suflet publicului că a fost alături de noi și că am putut sărbători din nou împreună. Sperăm să ne revedem cu bine la anul”, a spus Gergely Balazs, organizator principal.

Festivalul a numărat 44 de concerte pop și rock și 14 de muzică clasică, care s-au ținut atât în aer liber, pe cele trei scene aflate în Piața Unirii, strada Kogălniceanu și curtea Palatului Bánffy, cât și în biserici, săli de concerte sau muzee. Cele mai atractive concerte în aer liber pentru public s-au dovedit a fi Neoton Familia, Zoran, Akos și Tamas Gábor, dintre care concertul Neoton Familia a fost urmărit de 30.000 de persoane.

Pe întreaga perioadă a desfășurării festivalului, pe scene au urcat 1.000 de artiști din Ungaria și România, cele mai ample formații fiind Filarmonica de Copii din Vlăhița și Orchestra Muzicienilor din Afara Granițelor Ungariei, care au avut fiecare câte 100 de artiști în componență.

Au avut loc 25 de vernisaje, 37 de tururi ghidate în două limbi (română și maghiară) la expoziții, 39 de tururi ghidate în trei limbi (română, maghiară, engleză) prin oraș, 100 de activități pentru copii, 50 de proiecții de film, 110 prezentări, dezbateri și mese rotunde. Strada Kogălniceanu și Aleea Muzeelor au fost pline de viață, pe aceasta din urmă participând 16 edituri care au vândut cărți și 15 muzee din țară și din Ungaria cu activități interactive pentru copii și adulți, care s-a bucurat de un mare succes.

530 de alergători de toate vârstele s-au înscris la cea de-a doua ediție a Crosului ZCM Donaton, care a avut loc pe străzile din locurile de desfășurare a evenimentului. Numărul de alergători a crescut foarte mult față de prima ediție, ceea ce dovedește interesul tot mai crescut pentru sport al clujenilor și pentru ZCM. La finalul concursului, participanții s-au delectat timp de patru ore cu un taur la proțap, la gătitul căruia și-au adus aportul opt grupuri de prieteni.

Ediția aniversară s-a bucurat de sprijinul a 156 de sponsori, parteneri și finanțatori instituționali, iar 150 de voluntari au contribuit  la buna funcționare a festivalului, alături de cei 130 membri din echipa de organizare. A XI-a ediție a ZCM din Cluj va avea loc în perioada 17 – 23 august 2020.

coral