News Flash:

PNL si USR pregatesc motiunea de cenzura, dupa ce Iohannis a cerut demisia lui Dancila

27 Aprilie 2018
318 Vizualizari | 0 Comentarii
Viorica Dancila

Liderii Opozitiei considera fireasca, legitima si justificata decizia presedintelui Klaus Iohannis de a-i retrage increderea si a-i cere demisia Vioricai Dancila din functia de premier, anuntand inceperea discutiilor pentru depunerea unei motiuni de cenzura.

"Reactia presedintelui este una fireasca si perfect legitima, pentru ca ceea ce au facut Liviu Dragnea si doamna Dancila, in calitate de 'purtator de cuvant' al lui Liviu Dragnea, este sa arunce la cos 27 de ani de constructie a diplomatiei din Romania", a declarat presedintele USR, Dan Barna, la scurt timp de la declaratiile facute de presedintele Klaus Iohannis.

"Practic, suntem membri ai NATO si a fost un efort major sa ajungem acolo, suntem membri ai UE, si a fost un obiectiv important sa devenim membri, si in tot acest context, in momentul in care Romania lupta in perspectiva noii constructii europene sa fim un stat care chiar conteaza, domnul Dragnea pe buletinul propriu, prin 'purtatorul de cuvant' Viorica Dancila, incalcand Constitutia, a incercat sa preia o chestiune foarte delicata de politica externa (mutarea ambasadei la Ierusalim), aruncand in aer pozitia noastra in orice negociere viitoare.

Este un gest de iresponsabilitate politica majora, iar presedintele n-a facut decat sa constate incapacitatea premierului de a se ridica la nivelul responsabilitatilor pozitiei sale, fapt pentru care i-a retras in mod logic increderea si i-a solicitat public demisia", a adaugat deputatul USR.

Dan Barna admite ca Guvernul poate fi demis doar de catre Parlament si anunta: "Vom avea discutii chiar astazi cu PNL pentru a initia motiunea de cenzura".

"Intr-adevar, se dovedeste din nou ca PSD, Liviu Dragnea, este incapabil sa propuna un guvern minim competent pentru Romania, nici nu mai vorbesc de decenta", a subliniat liderul USR.

La randul sau, presedintele PNL, Ludovic Orban, subliniaza ca "este perfect justificata pozitia presedintelui".

"Categoric guvernul asta trebuie sa plece, iar premierul nu se arata altceva decat o sluga a lui Dragnea si Tariceanu, care executa toate comenzile celor doi lideri si care n-are nicio treaba cu buna guvernare a Romaniei", a declarat Ludovic Orban .

Intrebat daca liberalii vor initia motiunea de cenzura, liderul PNL a precizat: "Cu siguranta, am si spus ca vom folosi acest instrument constitutional in momentul in care vom avea cele mai mari sanse de a obtine un rezultat favorabil".

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2737 (s) | 22 queries | Mysql time :0.048136 (s)