News Flash:

PNL vrea la guvernare, dar fara traseism. Atunci cum? Explicatiile lui Predoiu

25 Septembrie 2015
486 Vizualizari | 0 Comentarii
Catalin Predoiu
Potentialul premier al PNL, Catalin Predoiu, sustine ca vrea sa ajunga la putere, insa pe principii si fara traseism.

In contextul in care liderii Alina Gorghiu si Vasile Blaga poarta in aceste zile negocieri cu mai toate formatiunile politice din Parlament pentru sustinerea motiunii de cenzura pe care au depus-o, prim-vicele liberal spune ca nu vrea sa inlature Guvernul Ponta prin tradare.

"PNL inca din ianuarie i-a cerut demisia lui Victor Ponta si a depus diligente parlamentare, asa cum este si motiunea care va fi votata marti. Cetatenii ne-au dat o obligatie: sa respectam anumite principii. De aceea, este atat de greu sa intorci o majoritate (...) Nu vrem sa ajungem la guvernare prin aceleasi tradari si acte imorale si pe promisiuni nerespectate", a explicat Predoiu, joi seara, la Realitatea TV.

Acesta considera ca "viitorul trebuie sa se nasca principial", nu asa cum a picat Guvernul Ungureanu in 2012, miscare urmare a careia a ajuns PSD la putere.

"Se mai poarta discutii, dar haideti sa ne asuman felul acesta de a face politica. Pe termen lung va avea loc o reasezare a politicii romanesti", isi exprima speranta liberalul.

In paralel, Vasile Blaga si Alina Gorghiu poarta negocieri pentru sustinerea motiunii.

"Noi incercam sa cream o majoritate pentru motiunea pe care o vom dezbate si o vom vota saptamana viitoare. O sa discutam si cu UNPR-ul si cu partidul domnului Geoana, pentru ca in Parlament este vorba de matematica", a declarat Blaga zilele trecute.

"Nu se va discuta cu UNPR-ul absolut nimic legat de guvernare. Nu se discuta despre posturi ministeriale, se discuta exclusiv despre motiunea de cenzura", a completat Alina Gorghiu.

Motiunea de cenzura a PNL, intitulata "Alege intre Romania si Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!", va fi votata marti in plenul Parlamentului. Concomitent va avea loc un miting, in fata Palatului Parlamentului, in parcul Izvor.

alina gorghiu vasile blaga
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1152 (s) | 33 queries | Mysql time :0.027096 (s)