News Flash:

Poveste adevarata de viata: Vasile n-am vrut si tot cu un Vasile mi-am unit destinul

7 Martie 2017
331 Vizualizari | 0 Comentarii
cuplu
Vasile e un nume usor de ironizat, insa important e cine-l poarta. La a doua tinerete, Ana isi aminteste cu drag perioada adolescentei. Si ne arata tuturor cum capriciile unei fetiscane pot indrepta pasii destinului pe cai nebanuite.

„Se intampla prin ’47-’48. Eram eleva de liceu, in Constanta. Toata lumea ma privea cu ochi buni, caci eram un model prin felul meu de a fi. Singura problema a mea era ca, spre deosebire de celelalte colege, eu nu aveam un prieten. Se mira lumea ca nu se lipea niciun baiat de mine, ca deh, eram draguta, desteapta, ingrijita… Pentru a evita glumele facute pe seama mea din acest motiv, le-am spus tuturor ca respect un legamant facut cu mine insami, cum ca in viata mea nu va avea loc niciun Ion, Gheorghe ori Vasile. Si asta pentru ca as fi vrut sa rup traditia familiei mele numeroase, raspandite peste tot in tara, in care, poate doar din intamplare, barbatii purtau aceste nume. Imi doream altceva.

Cu soarta nu te pui
Anii au trecut, am terminat scoala si am intrat in campul muncii. Cum eram dornica de afirmare, m-am remarcat imediat la serviciu si am fost cooptata in diverse activitati artistice ale institutiei. Insa toate ne dadeam in vant dupa echipa de teatru. Ca sa ne poata mobiliza, regizorul ne trimitea bilete cu ora si locatia unde se tineau repetitiile, semnand mereu Sil. Putin iritata ca trebuia sa ma adresez mereu cu «tovarase…», desi el era cu aproape doi ani mai mare, la una dintre repetitii l-am intrebat direct: «Pot sa-ti spun Silviu?». Eram convinsa atunci ca de la acest nume vine prescurtarea Sil.

Oarecum mirat, omul a acceptat, sa-mi faca pe plac. De atunci, Silviu a ramas pentru toti. In 1951, am fost transferati la Hidrocentrala de la Bicaz. Directorul general de acolo era insa o mana de fier. Nu accepta nimic ce ar fi putut incalca legile moralei, chiar daca asta presupunea gestul nevinovat al unui barbat de a conduce acasa o fata. Drept urmare, ne-a abordat intr-o zi categoric: «Daca va placeti, luati-va cu acte!». Si daca eu si Sil am luat totul ca pe o gluma la inceput, intre noi neexistand sentimente de alta natura decat de prietenie, curand am primit “sarcina” de a ne casatori intr-o saptamana. Asa se face ca, pe 6 iunie 1952, am devenit sotia lui Sil.

Vasile, cadou de nunta-surpriza
Imediat dupa ce am spus “da”, am fost chemata urgent la serviciu. Cand am ajuns si eu acasa, pe seara, Sil mi-a inmanat cu mandrie certificatul de casatorie. Si… lovitura de trasnet! In dreptul numelui sau, trona impunator Vasile. Am izbucnit, convinsa ca este vorba despre o greseala a celor de la Primarie. Doar eu il stiam de atatia ani si mi-a raspuns mereu la numele Silviu! Si eu care credeam ca Sil e prescurtarea de la… «Sile, un Vasile alintat» a venit raspunsul. Ca sa nu mai spun ca eu il stiam pe Sil mai “copt”, cu 7 ani mai mare.

Cand colo, diferenta dintre noi era de doar 3 ani. Si iata cum si-a batut joc destinul de capriciile mele adolescentine… Iar acel Vasile pe care nu mi l-as fi dorit nici in ruptul capului s-a dovedit a fi un sot minunat, un tata deosebit, care mi-a daruit doua fete reusite. Si acum, fie vorba-ntre noi, pana si pentru mama lui, Silviu a ramas pana a plecat din lumea celor vii. Pacat ca nu am ajuns sa impartim “adanci batraneti” impreuna si am ramas doar cu frumoase amintiri!”
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1094 (s) | 23 queries | Mysql time :0.018232 (s)