News Flash:

Preavizele angajatilor concediati de la Mechel Campia Turzii, anulate

18 Iulie 2013
949 Vizualizari | 0 Comentarii
Tribunalul Comercial Cluj a admis, miercuri, in parte, solicitarea sindicatului de la Mechel Campia Turzii de anulare a procedurii de concediere a peste 140 de angajati ai combinatului si a dispus anularea preavizelor acestora, transmite Mediafax.

Presedintele Tribunalului Comercial Cluj, Flavius Motu, a declarat, miercuri, ca procedura de concediere colectiva derulata in cazul angajatilor de la Mechel Campia Turzii a fost nelegala.

"Tribunalul Comercial a admis, in parte, solicitarea sindicatului de la Mechel Campia Turzii de anulare a procedurii de concediere colectiva si a preavizelor in cazul a 145 de angajati ai combinatului. S-a dispus anularea preavizelor, iar procedura de concediere poate continua daca se respecta prevederile legale. Actuala concediere colectiva nu a urmat pasii prevazuti de lege, a fost una nelegala", a spus Motu.

Liderul sindicatului de la Mechel Campia Turzii, Ioan Pascu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, ca se bucura de decizia instantei, care a dovedit ca sindicatul a avut dreptate cand a contestat decizia de concediere.

"Ma bucur ca o instanta din Romania a judecat conform dreptului comunitar. Ce e important, este ca angajatii Mechel Campia Turzii raman sa lucreze mai departe in combinat", a spus Pascu.

Administratorul judiciar al combinatului Mechel Campia Turzii, care a intrat in insolventa in luna aprilie, a dispus la inceputul lunii iulie disponibilizarea a 148 dintre cei circa 360 de angajati ai societatii, masura fiind considerata "ilegala" de catre sindicat.

Liderul de sindicat de la Mechel Campia Turzii, Ioan Pascu, declara in 4 iulie, corespondentului MEDIAFAX ca angajatii au fost instiintati in 3 iulie inainte ca vor primi preavizele incepand cu 5 iulie.

Liderul de sindicat al Mechel Campia Turzii, Ioan Pascu, impreuna cu cel al sindicatului Cartel "Alfa" Cluj, Valentin Ilcas, dar si cu directori ai ITM si AJOFM Cluj, au participat, in 5 iulie, la Prefectura Cluj, la o intalnire cu prefectul Ioan Gheorghe Vuscan, pentru gasirea unei solutii de stopare a noilor disponibilizari anuntate la combinat.

Prefectul de Cluj, Ioan Gheorghe Vuscan, a fost intrebat, la finalul intalnirii, ce doresc administratorul judiciar si conducerea combinatului sa faca.

"Mizeria de la Mechel Campia Turzii continua. I-au scos pe acesti administratori judiciari in fata ca sa isi poata continua planul diabolic pe care il aveau inca de la privatizare. Noi nu putem fi de acord cu acest lucru. Doresc aducerea in faliment a Mechel Campia Turzii, e foarte simplu. Au ajuns si firmele de administrare judiciara sa fie scoase in fata, se imbogatesc firmele, se imbogatesc hotii, se imbogatesc firmele de insolventa si mor capacitatile de productie, cu consecintele sociale de rigoare. Activitatea de la Campia Turzii se sustine din punct de vedere economic, iar cei de la Mechel constata ca trebuie sa rezilieze contracte si au inceput tocmai cu contractele de munca, un lucru cu care nu suntem de acord", spunea Vuscan.

Tot in 5 iulie, liderul de sindicat Ioan Pascu spunea ca va inainta o notificare administratorului judiciar prin care il va anunta oficial ca a incalcat procedura de concediere colectiva si ca va anunta si judecatorul sindic despre aceasta disponibilizare "ilegala".

In aprilie, Tribunalul Comercial Cluj a aprobat intrarea in insolventa a combinatului, in urma unei cereri formulate de debitoarea Mechel Campia Turzii si de circa zece creditori. Potrivit purtatorului de cuvant al Tribunalului Comercial Cluj, Flaviu Motu, in urma acestei decizii, se va intra intr-o procedura care are ca scop recuperarea creantelor si oprirea acumularii de noi pierderi. El spunea ca a fost numit si un administrator judiciar, o firma din Bucuresti, care va analiza cele doua posibilitati care exista, de reorganizare judiciara a combinatului sau de declarare a falimentului.

Combinatul siderurgic Mechel Campia Turzii (INSI) a solicitat Tribunalului Cluj intrarea in insolventa, aceasta fiind a treia fosta companie a grupului Mechel care solicitase o astfel de masura.

Cererea de intrare in insolventa a fost inaintata instantei in 22 martie, potrivit unui comunicat transmis de companie, in 12 aprilie, pietei Rasdaq a Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Alte doua companii care au fost detinute de grupul rus Mechel in Romania, Mechel Targoviste si Laminorul Braila, au intrat in insolventa in luna februarie, respectiv in luna martie.

Grupul rus Mechel a vandut, in februarie, pentru pretul simbolic de 230 de lei (52 euro) combinatele metalurgice pe care le detinea in Romania, puternic indatorate, catre firma Invest Nikarom din Bucuresti, controlata de doua persoane cu cetatenie rusa.

Tranzactia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL si combinatele Ductil Steel Buzau, Ductil Steel Otelu Rosu, Mechel Campia Turzii, Mechel Targoviste si Laminorul Braila.
Firma Invest Nikarom, inregistrata in Romania, are ca asociati in parti egale pe Chumakov Victor (58 de ani) si Chumakova Svetlana (55 de ani), ambii cu cetatenie rusa.

Combinatul siderurgic Mechel Campia Turzii, intrat in insolventa in luna aprilie, si-a reluat, in 20 mai, activitatea de productie.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

flavius motu tribunalul comercial combinatului ioan pascu ilegala
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0800 (s) | 33 queries | Mysql time :0.020789 (s)