News Flash:

Premiul Nobel pentru Chimie, castigat de 3 cercetatori pentru masinarii mai subtiri decat firul de par

5 Octombrie 2016
378 Vizualizari | 0 Comentarii
Premiul Nobel
Premiul Nobel pentru Chimie 2016 a fost castigat de trei oameni de stiinta, Jean-Pierre Sauvage, Sir J. Fraser Stoddart si Bernard L. Feringa, pentru "designul si sinteza masinariilor la nivel molecular".

Castigatorii, care vor imparti premiul in valoare de peste 800.000 de euro, au fost anuntati miercuri de catre Comitetul Nobel, intr-o conferinta de presa organizata la sediul din Stockholm al Academiei Regale Suedeze de Stiinte, arata BBC.

Mecanismele create de laureatii premiului Nobel sunt de mii de ori mai subtiri decat un fir de par. Pot fi folosite pentru a introduce medicamente in organismul uman, de exemplu direct in celulele canceroase. Acest tip de nanotehnologie ar putea fi folosit si in designul materialelor viitorului.

Oamenii de stiinta au reusit sa lege moleculele impreuna astfel incat sa poata crea orice, de la motoare de masina pana la muschi, de dimensiuni minuscule.

Jean-Pierre Sauvage s-a nascut in 1944, la Paris, Franta. In prezent este profesor emerit la Universitatea din Strasbourg si director de cercetare la Centrul National Francez pentru Cercetare Stiintifica.

Sir Fraser Stoddart s-a nascut in 1942, in Edinburgh, Marea Britanie, iar acum colaboreaza cu Northwestern University din Statele Unite.

Bernard L. Feringa s-a nascut in 1951, in Barger-Compascuum, Olanda, iar actualmente este profesor de chimie organica la Universitatea din Groningen.
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2016 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1318 (s) | 35 queries | Mysql time :0.019194 (s)