News Flash:

Presedintele CCR, in cazul Udrea: Constitutia prevaleaza

25 Februarie 2015
498 Vizualizari | 0 Comentarii
Augustin Zegrean
Presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, s-a ferit sa comenteze concret situatia ultimului vot dat in Camera Deputatilor pentru arestarea Elenei Udrea in dosarul Gala Bute, dar a declarat ca avocatii pot face "orice" in instanta, iar Constitutia prevaleaza in fata oricarei alte legi.

Asaltat de jurnalisti cu intrebari, dupa ce avocatul Elenei Udrea si prof. Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului, au declarat ca votul dat luni a fost "ilegal", Augustin Zegrean a declarat ca nu urmareste subiectul si nu doreste sa dea declaratii pe aceasta tema, asa cum eronat a anuntat anterior mass-media.

Totusi, la insistentele jurnalistilor, presedintele CCR a sustinut ca trebuie citite art. 5 din Regulamentul Camerei Deputatilor si art. 76, alin. 2 din Constitutie.

Presedintele CCR i-a replicat amuzat unui jurnalist care il rugase sa explice mai mult pentru ca telespectatorii nu cunosc legile si nu inteleg, ca "numai asta le spuneti, sunt familiarizati pana peste cap, sunt satui".

Revenind la un ton serios, Augustin Zegrean a subliniat: "Constitutia prevaleaza intotdeauna".

In ceea ce priveste faptul ca statutul parlamentarilor nu este pus in acord cu Constitutia, presedintele CCR a reamintit ca "a fost o tentativa de modificare in 2013, dar a fost declarat neconstitutional pe un alt motiv decat cvorumul, si nu s-a mai rezolvat".

Intrebat daca exista o sesizare a CCR pe tema cvorumului necesar pentru avizarea arestarii unui parlamentar, Augustin Zegrean a negat, dar a adaugat: "Avocatii pot sa faca orice".

Presedintele CCR a precizat ca articolul neconstitutional din statut poate fi atacat la Curte "de cine are un proces in care s-ar aplica aceasta lege sau de Avocatul Poporului, care poate orice".

Avizul pentru arestarea Elenei Udrea
in dosarul Gala Bute a fost votat luni seara de 170 de deputati. Avocatul ei, Marius Striblea, si fostul Avocat al Poporului Gheorghe Iancu au sustinut ca votul a fost ilegal, pentru ca legea prevede ca pentru un aviz pozitiv era nevoie de 199 de voturi, adica jumatate plus unu din numarul total al deputatilor.

In schimb, art. 76 din Constitutie prevede la alin.2 ca "legile ordinare si hotararile se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera", acesta fiind si cazul avizelor solicitate de DNA.

Prin urmare, avizul dat luni a fost in acord cu Constitutia si cu regulamentul Camerei Deputatilor, dar in dezacord cu Legea 96/2006, care reglementeaza Statutul parlamentarului, lege care ar trebui contestata la CCR pentru a fi modificata in acord cu legea fundamentala.

Inalta Curte va decide, miercuri dimineata, daca Elena Udrea va fi din nou arestata preventiv in dosarul Gala Bute. Decizia va fi executorie, dar nu definitiva, putand fi contestata tot la Inalta Curte.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

jurnalisti elenei udrea ilegal augustin zegrean constitutie
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1016 (s) | 23 queries | Mysql time :0.011634 (s)