News Flash:

Presedintele Comisiei Economice a FC Barcelona devine Doctor Honoris Causa al UBB Cluj

3 Aprilie 2017
958 Vizualizari | 0 Comentarii
Xavier Sala i Martin

Unul dintre cei mai importanti economisti ai momentului, Xavier Sala-i-Martin, profesor la Columbia University, va fi distins joi, 6 aprilie 2017, cu titlul Doctor Honoris Causa al Universitatii Babes-Bolyai.

Ceremonia va avea loc incepand cu ora 11.00, in Aula Magna a UBB (str. M. Kogalniceanu nr. 1).

Absolvent al Universitatii Autonome din Barcelona (1985), Xavier Sala-i-Martin a urmat doctoratul in stiinte economice la Universitatea Harvard (1990), fiind, in prezent, profesor al Departamentului de Stiinte Economice al Columbia University (New York, SUA), dar si profesor asociat al Universitatii Pompeu Fabra de Barcelona.

Contributiile stiintifice de exceptie ale prof. Sala-i-Martin vizeaza trei domenii de maxima importanta: cresterea si convergenta economica, inegalitatea distribuirii veniturilor si saracia, respectiv competitivitatea economica, cercetarile sale constituind unul dintre punctele de pornire ale filosofiei fundamentale a Uniunii Europene privind convergenta economica. 

Pe langa contributia sa semnificativa in domeniul cercetarii economice, prof. Xavier Sala-i-Martin are o bogata experienta jurnalistica, dar si manageriala si sportiva, ocupand, timp de mai multi ani, functia de presedinte al Comisiei Economice a clubului de fotbal FC Barcelona si, preluand, pentru o perioada, chiar functia de presedinte interimar al clubului spaniol de fotbal (2006).

Programul oficial al lui Xavier Sala-i-Martin va include, pe langa intalnirile cu reprezentantii UBB, si o vizita la clubul de fotbal Universitatea Cluj (7 aprilie 2017, ora 10.00). 


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

xavier sala doctor honoris causa ubb cluj fc barcelona
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1244 (s) | 33 queries | Mysql time :0.024900 (s)