News Flash:

Preturile medicamentelor, modificate de la 1 iulie

19 Iunie 2015
846 Vizualizari | 0 Comentarii
medicamente
Cataloagele privind preturile la medicamente vor intra in vigoare la 1 iulie, a declarat vineri, cu prilejul unei dezbateri, directorul in Ministerul Sanatatii Mihaela Udrea.

"Astazi dam drumul ordinului privind CANAMED-ul (Catalogul National al Medicamentelor - n.red.) si probabil ca va fi publicat luni si va intra in vigoare incepand cu 1 iulie. Noi am gasit intr-o prima etapa peste 100 de produse care nu aveau alternativa terapeutica.

Am solicitat institutiilor abilitate - CNAS si Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale - sa ne spuna daca au avut consum pentru acestea si daca avem alte alternative.

Din fericire pentru noi, am constatat ca avem alternativa si cred ca in jur de 100 de produse din 120 nici macar nu erau consumate, deci, probabil ca erau produse inregistrate in nomenclatorul ANMDM, dar nu au fost comercializate in Romania", a explicat Udrea.

Ea a sustinut ca nu vor exista bolnavi afectati de lipsa vreunui medicament prin intrarea in vigoare a noilor cataloage, iar in cazul in care vor aparea astfel de situatii, acestea vor fi rezolvate in regim de urgenta.

"Din cunostintele noastre, nu exista bolnavi afectati de vreo lipsa din CANAMED. Sper sa nu apara ulterior, ca acesta este un proces continuu, dar, cu siguranta, daca va aparea punctual o situatie de acest gen, vom raspunde de urgenta si vom incerca sa nu resimta pacientii lipsa medicamentelor de pe piata", a afirmat directorul in MS.

Mihaela Udrea a mai spus ca Ministerul Sanatatii doreste ca incepand cu luna septembrie sa existe o noua metodologie de calcul al pretului la medicamente, care sa fie aplicabila in toate unitatile.

"Cele doua cataloage isi au rostul, pentru ca toate asociatiile au avut o solicitare in sensul ca noi avem reglementat cel mai mic pret din cosul de 12 tari, volumul de medicamente consumat in Romania nefiind la fel de mare ca in celelalte tari si aveam situatia in care ramaneam fara medicamente pe piata, ramanem fara alternativa terapeutica pentru pacientii din Romania.

Am ales aceasta modalitate, ne dorim ca incepand cu luna septembrie sa avem o metodologie de calcul al pretului la medicament care sa corespunda si sa fie aplicabila in toate unitatile, dar fara a depasi pretul de rambursare din fond, adica sa nu se plateasca mai mult si nici pacientul care primeste medicamentul compensat sa nu plateasca mai mult", a aratat Udrea.

Ea a precizat ca de la 1 iulie pacientii care nu vor dori sa ia medicamentul generic si vor solicita medicamentul inovativ vor trebui sa plateasca diferenta de pret din buzunar.

"Acest lucru va fi posibil chiar de la 1 iulie. Daca pacientul solicita medicamentul inovativ, farmacia elibereaza medicamentul inovativ, dar cu diferenta de pret de la pretul de rambursare pana la pretul de raft al inovativului, care este mai mare decat pretul de referinta generic", a explicat Mihaela Udrea.

canamed cnas mihaela udrea ministerul sanatatii pacientul
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1378 (s) | 35 queries | Mysql time :0.030589 (s)

loading...