News Flash:

Pro TV a facut o oferta pentru transmisiunea Eurovision. Ce raspuns a primit de la EBU

27 Aprilie 2016
620 Vizualizari | 0 Comentarii
In urma retragerii TVR dintre membrii EBU (European Broadcasting Union) si a pierderii dreptului de a participa la Eurovision din acest an, protrivit unor surse neoficiale, Pro TV ar fi facut o oferta EBU pentru a obtine drepturile de difuzare a concursului muzical, pe care EBU ar fi refuzat-o.

Televiziunea Romana (TVR) a fost retrasa dintre membrii EBU (European Broadcasting Union/ Uniunea Europeana de Radio si Televiziune) din cauza datoriilor acumulate inca din 2007, a anuntat EBU pe 22 aprilie, pe site-ul oficial, una dintre consecinte fiind eliminarea din competitia muzicala Eurovision.

Astfel, TVR nu va mai putea participa in editia din 2016 a Concursului Muzical Eurovision. De asemenea, Televiziunea Publica va pierde accesul la alte servicii acordate membrilor EBU printre care se numara Eurovision News si Sports News Exchanges, precum si drepturile de a transmite evenimente sportive, servicii de expertiza legala, tehnica si de cercetare, precum si servicii de lobby.

Situatia este fara precedent in istoria EBU, TVR fiind prima televiziune exclusa din asociatie. De asemenea, este prima oara cand o tara este exclusa din concurs.

MEDIAFAX a aflat din susre neoficiale ca televiziunea comerciala Pro TV ar fi facut o oferta Uniunii Europeane de Radio si Televiziune (EBU) in vederea obtinerii drepturilor de difuzare a Concursul cantecului european (Eurovision Song Contest 2016), care se va desfasura anul acesta la Stockholm (Suedia), in 10, 12 si 14 mai. Tot din surse neoficiale, MEDIAFAX a obtinut informatia potrivit careia EBU ar fi refuzat oferta Pro TV.

S-ar parea ca cea mai mare asociatie a televiziunilor publice din lume nu vrea sa faca o exceptie de la practicile obisnuite si sa ofere drepturile de difuzare pentru Eurovision unei televiziuni comerciale.

Totodata, potrivit altor informatii obtinute de MEDIAFAX, miercuri, 27 aprilie, Pro TV ar urma sa sustina o conferinta de presa, subiectul fiind acesta situatie. Contactat de redactie, un reprezentant al PR-ului Pro TV a confirmat faptul ca miercuri va avea loc "o discutie pe tema Eurovision", fara a oferii alte detalii.

De asemenea, reprezentantul Pro TV a atras atentia asupra faptului ca in cursul zilei de marti, 26 aprilie, au circulat trei variante false referitoare dezbaterea despre Eurovision care va avea loc maine. Astfel, pana in momentul de fata, nu am putut confirma din surse oficiale informatiile potrivit carora televiziunea ar fi solicitat drepturile de difuzare pentru Eurovision.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

televiziunea romana tvr ebu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0982 (s) | 23 queries | Mysql time :0.029111 (s)