News Flash:

Proiectele Clujului, puse la coada prioritatilor in discutia noului Buget National. Liberalii clujeni acuza PSD si ALDE ca isi bat joc de locuitorii judetului Cluj

9 Februarie 2017
1024 Vizualizari | 0 Comentarii
Dezvoltarea Aeroportului International Avram Iancu pusa in standby

Liberalii clujeni someaza parlamentarii PSD si ALDE sa aduca explicatii referitor la votul lor in ceea ce priveste adopltarea noului Buget National, in contextul in care judetul Cluj si proiectele strategice derulate la Cluj au fost puse pe locul doi, dupa judete precum Teleorman sau Mehedinti.

"Judetul Cluj este din nou Cenusareasa alocarilor financiare de la bugetul national. In loc ca astazi, odata cu adoptarea noului Buget National in Parlament sa discutam despre fonduri alocate pentru Autostrada Transilvania, Centura Metropolitana a Municipiului Cluj-Napoca, pista Aeroportului International "Avram Iancu" Cluj si alte obiective de interes judetean si regional, asistam neputinciosi la bataia de joc a PSD fata de toti locuitorii judetului Cluj si nu numai. ", arata liberalii clujeni.

Potrivit acestora, parlamentarii PSD-ALDE Cluj, in loc ca macar sa sustina amendamentele parlamentarilor PNL Cluj care vizau finantarea obiectivelor mentionate mai sus, au sustinut si votat in schimb dezvoltarea infrastructurii din Teleorman, Dolj, Olt sau Mehedinti, dupa directivele date de seful de partid, Liviu Dragnea. "Din cauza acestor parlamentari iresponsabili, care nu sunt in stare sa iasa din starea de slugarnicie fata de seful de partid, Clujul este vitregit de finantarea care I SE CUVENEA DE DREPT! Pentru ca, domnilor parlamentari ai PSD si ALDE Cluj, banii pentru Cluj nu sunt ai lui Liviu Dragnea sau ai lui Sorin Grindeanu, ci ai clujenilor. 

In 11 decembrie, o parte dintre clujeni au votat PSD si ALDE in speranta ca aceste partide isi vor onora promisiunile asumate in campanie, care au inclus si finantarea celor mai importante obiective ale judetului. Prin votul de astazi, parlamentarii PSD-ALDE Cluj nu doar ca nu au sustinut Clujul ci chiar l-au tradat. Ii somam pe parlamentarii PSD-ALDE Cluj sa spuna cu subiect si predicat care au fost amendamentele depuse de ei la Legea Bugetului National si care dintre aceste amendamente au fost adoptate.  Asta ca sa cunoasca si clujenii realitatea din gura celor pe care i-au votat!", se mai arata intr-un comunicat de presa remis pe adresa redactei.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

pnl cluj bugetul national psd alde
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1029 (s) | 33 queries | Mysql time :0.025576 (s)