News Flash:

Prostimea şi intelighenţia față în față sau cum a pierdut Dreapta alegerile

16 Decembrie 2016
1545 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6519 RON (-0.0005)
USD: 3.9743 RON (-0.0021)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Alegeri parlamentare 2016

"Prostimea" a împins PSD pe culmile victoriei la alegerile din 11 decembrie, clamează "intelighenţia" de Dreapta. Cu scuzele de rigoare, dar însăşi această afirmaţie îi descalifică pe "inteligenţi", aruncându-i până la poalele Olimpului cultural. Spun cultural şi nu universitar, sau ştiinţific, pentru că inteligenţa fără cultură este echivalentul unei excelente priceperi în strungărie.

Respectabilă, dar nu un model de înaltă ţinută.

Democraţia actuală se bazează pe votul universal, egal, direct şi secret. Personal, aş opta pentru un vot capacitaro-cenzitar, în care fiecare să aibă la dispoziţie un număr de voturi calculat după câtă şcoală a absolvit şi cât a plătit ca impozite la stat.

Până una-alta, însă, votul este egal, iar a nu ţine seama de acest adevăr elementar e un semn de retard politic. Unul major.

Orice guvern este judecat de electorul majoritar după foloasele pe care i le-a adus. Ca atare, în afara fanaticilor politici - din fericire puţini la număr! -  oamenii aşteaptă ca premierul şi miniştrii să facă ţara mai prosperă şi societatea mai civilizată.Dacă reuşesc, vor avea parte de voturi îmbelşugate. Dacă nu, nu.

Vremea votului câştigat prin promisiuni grosolan încălcate s-a dus, ceea ce ar fi cazul să ia aminte şi euforicii din PSD. Din păcate, guveranul "tehnocrat" şi susţinătorii lui penelişti au dat-o cu bâta-n baltă nu doar pe plan administrativ şi economic, ci şi pe planul comunicării publice.
Lupta de plasa 

Când o ministresă declară că românii ar face bine să trăiască cu 2 dolari pe zi, câ doar în India se poate şi aşa, iar alta afirmă, senin, că defrişările masive de păduri sunt doar o poveste, când promiţi la instalare o guvernare onestă şi eficientă, dar oferi, în cele din urmă, regres economic, e cam greu să-ţi umpli traista cu voturi. Românul s-a săturat de eterna luptă anticomunistă, de pe urma căreia s-a ales cu o viaţă nemulţumitoare, în timp ce vajnicii propagandişti râgâie de atâta bine.

Politica este, prin definiţie, arta administrării treburilor societăţii. Nu o modalitate de a te îmbogăţi, nu o modalitate de a-ţi satisface orgoliile şi nu o modalitate de a-ţi aplica obsesiile în viaţa reală. Nici un politician nu este binefăcătorul societăţii prin simplul fapt că a fost ales/numit, indiferent câte diplome sau ce CV are. Totul se judecă după rezultate. Iar când ai rezultate slabe şi le gogonezi cu o gură mare şi obraznică, rezultatul este cert, nu doar previzibil. Invoci pragmatismul când iei măsuri antipopulare, dar uiţi de el tocmai când ar fi mai necesar!

"Prostimea" românească este formată din exact acelaşi gen de oameni ca şi "prostimea" din Occident, iar diferenţa de venituri nu schimbă nimic esenţial. A veni să spui că cine n-a votat cu Dreapta e un prost, un leneş, un milog, când sărăcia românilor este indusă sistemic, e o dovadă de nesimţire, dar şi de prostie. Fiindcă "dăştepţii" au ratat complet alegerile. Ceea ce numai strălucire intelectuală nu denotă.

Dan Horea 

 


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Lupta_de_plasa
dan horea alegeri parlamentare psd pnl alde usr
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1066 (s) | 33 queries | Mysql time :0.034839 (s)