News Flash:

Rafa Nadal, “omul din zgura”. Spaniolul a castigat al noualea titlu la Roland Garros!

9 Iunie 2014
480 Vizualizari | 0 Comentarii
Rafa Nadal
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numarul unu mondial, a castigat a noua oara turneul de la Roland Garros, duminica, dupa ce l-a invins in finala pe sarbul Novak Djokovic, numarul doi ATP, cu 3-6, 7-5, 6-2, 6-4.

Nadal s-a demonstrat a fi mai solid decat Djokovic din punct de vedere fizic si mental, devenind primul jucator care se impune de cinci ori consecutiv la Paris si, totodata, primul care castiga de noua ori acelasi turneu de Mare Slem. Niciun alt tenisman nu a cucerit de mai mult de sapte ori un turneu de aceasta categorie. Dupa ce a esuat in finala de Australian Open, din cauza durerilor la spate, jucatorul nascut in Mallorca l-a egalat pe americanul Pete Sampras, cu 14 titluri de Mare Slem si, la 28 de ani, se apropie de recordul detinut de elvetianul Roger Federer - 17.

Nadal a parut invincibil la Paris, unde a pierdut o singura data in 67 de meciuri. Singurul esec a fost produs de suedezul Robin Soderling, in 2009, cand suferea de dureri la genunchi. De atunci, ibericul a insirat 35 de victorii la rand la Porte d'Auteuil.

Djokovic, care ar fi devenit lider mondial in caz de victorie la Roland Garros, a suferit a treia infrangere la rand pe zgura pariziana in fata lui Nadal, dupa cele din finala 2012 si in semifinala de anul trecut. Sarbul, singurul care a amenintat dominatia lui Nadal in ultimii trei ani, a abordat cu incredere finala de duminica, dupa ce l-a invins pe Rafa Nadal in ultimele lor patru finale, cel mai recent la Roma, in mai.

Dar Djokovic nu a castigat turneul de la Roland Garros, singurul de Mare Slem care ii lipseste din palmares, iar la Paris nu a oferit imaginea de luptator pe care o are de obicei.

Cei doi au comis erori mari, foarte rare la ei, si nu au jucat amandoi in acelasi timp la cel mai bun nivel. Nole Djokovic a castigat primul set gratie unor lovituri de dreapta la punctele importante, dar acest lucru a parut mai degraba sa-l inhibe pe sarb, iar Nadal a revenit in joc. Foarte ofensiv si determinat sa nu permita schimburile lungi, Djokovic a inceput sa faca pasul inapoi si a aratat un limbaj al corpului foarte negativ, parand afectat de caldura.

Nadal a parut neobosit si si-a adjudecat fara probleme setul al treilea si a inceput bine si mansa a patra, dar sarbul a revenit la 4-4. in cele din urma Djokovic a cedat meciul dupa o dubla greseala, oferind o imagine elocventa pentru aceasta finala.

rafael nadal roland garros novak djokovic australian open
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0705 (s) | 23 queries | Mysql time :0.009526 (s)