News Flash:

Reactia Theresei May dupa gafa monumentala cu scrisorile de expulzare trimise unor cetateni UE: O eroare nefericita

24 August 2017
639 Vizualizari | 0 Comentarii
May
Dupa ce guvernul britanic a facut o gafa de neiertat, trimitand circa 100 de scrisori unor cetateni UE de pe teritoriul UK si anuntandu-i ca nu mai au drept de sedere in tara, pe care trebuie sa o paraseasca in termen de o luna, in caz contrar urmand a fi expulzati in baza legii imigratiei, oficialitatile s-au vazut nevoite sa prezinte scuze. A reactionat inclusiv premierul Theresa May.

Potrivit lui May, ceea ce s-a intamplat, este o "eroare nefericita", arata The Guardian.

"Inteleg ca ele (autoritatile - n. red.) au inceput sa contacteze oamenii care au primit aceste scrisori si sa-i asigure ca nu vor fi deportati. Vreau sa-i asigur pe cetetenii UE din Marea Britanie ca drepturile si statutul lor in UK nu vor fi schimbate", a mai adaugat premierul.

Miercuri seara, guvernul britanic a prezentat scuze dupa aceasta gafa. Ministerul britanic de Interne a precizat ca s-a demarat o ancheta pentru a afla cum anume s-a produs aceasta greseala.

"Un numar limitat de scrisori au fost emise din greseala, iar noi am verificat de urgenta de ce s-a intamplat acest lucru. In prezent, ii contactam pe toti cei care au primit o astfel de scrisoare pentru a lamuri faptul ca o pot ignora", a precizat purtatorul de cuvant al ministerului.

"Spunem absolut clar ca drepturile cetatenilor UE care traiesc in Marea Britanie raman neschimbate", a mai spus reprezentantul ministerului.

Totul a pornit de la o postare pe o retea sociala a unei finlandeze, Eva Johanna Holmberg, profesor de istorie asociat la Queen Mary University din Londra. Femeia, casatorita cu un britanic, a facut publice pe Twitter detaliile scrisorii primite.

"Home Office vrea sa expulzeze un profesor finlandez casatorit cu un britanic si care plateste taxe in Marea Britanie, adica pe mine", a scris Holmberg.

Desi Marea Britanie a promis un acord generos post-Brexit pentru cetatenii UE de pe teritoriul sau, nu exista deocamdata o intelegere cu privire la modul in care vor fi protejate drepturile acestora.

Subiectul este unul din cele trei pe care UE vrea sa le solutioneze inainte de inceperea discutiilor cu privire la relatiile viitoare ale blocului comunitar cu Marea Britanie.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

may eroare nefericita
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1077 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014000 (s)