News Flash:

Reghecampf s-a calificat in semifinalele Ligii Campionilor

28 August 2014
645 Vizualizari | 0 Comentarii
Laurentiu Reghecampf
Laurentiu Reghecampf, fostul antrenor al Stelei, s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor Asiei la fotbal, cu noua sa echipa, Al Hilal din Arabia Saudita, dupa ce a încheiat la egalitate, 0-0, partida disputata în deplasare cu formatia Al Sadd din Qatar, în cadrul mansei secunde a sferturilor de finala.

Ex-stelistul Mihai Pintilii a fost unul dintre cei mai buni jucatori ai lui Al Hilal în acest joc, disputat pe stadionul "Jassim Bin Hamad" din Doha, în fata a 14.200 de spectatori. În tur, Al Hilal reusise sa se impuna pe teren propriu, cu 1-0, gratie reusitei lui Al-Faraj, din minutul 71.

"A fost un meci foarte dificil, asa cum ma asteptam. Terenul a fost foarte rau, pentru ambele echipe, nu doar pentru noi. A fost un gazon într-o stare foarte proasta. Însa acum, eu si jucatorii mei vrem sa ne bucuram de acest moment, iar apoi ne vom gândi la urmatorul meci", a declarat Reghecampf dupa jocul din capitala Qatarului.

Al Hilal va juca în penultimul act al celei mai importante competitii intercluburi de pe continentul asiatic cu Al Ain din Emiratele Arabe Unite, fosta echipa a lui Cosmin Olaroiu si Mirel Radoi, care a trecut în sferturi de formatia Al Ittihad din Arabia Saudita, cu scorul general de 5-1 (2-0 si 3-1). Primul meci va avea loc pe 16 septembrie pe terenul lui Al Hilal, returul fiind programat pe 30 septembrie.

laurentiu reghecampf al hilal arabia saudita al sadd qatar
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0991 (s) | 35 queries | Mysql time :0.019282 (s)

loading...