News Flash:

Romania, sub puhoaie: PSD il lauda pe Ponta: A aratat ca un viitor presedinte

30 Iulie 2014
398 Vizualizari | 0 Comentarii
Social-democratii il lauda pe premierul Victor Ponta, care a fost in judetul Gorj, grav afectat de inundatiile din ultimele zile.

Purtatorul de cuvant al Partidului Social Democrat, Dan Sova, afirma ca, prin prezenta alaturi de oameni in zonele afectate de inundatii, Victor Ponta "a demonstrat cum poate sa arate viitorul presedinte al Romaniei".

"Prezent pe teren in zonele inundate, Victor Ponta a demonstrat ieri cum poate sa arate viitorul presedinte al Romaniei: cu adevarat apropiat de oameni, alaturi de ei si in momentele grele, coordonand toate autoritatile responsabile cu interventia rapida. Este un model total diferit de presedinte, total diferit de stilul conflictual al lui Traian Basescu din ultimii 10 ani. Sa nu uitam cum Traian Basescu se rastea anii trecuti la sinistrati, criticandu-i si certandu-i in loc sa-i sprijine, sa le asculte problemele si sa-i ajute.

Incepand din noiembrie, romanii au ocazia sa duca schimbarea pana la capat si sa se rupa total de un regim care a insemnat numai scandal si ranchiuna. Avem nevoie de un presedinte care sa fie al tuturor romanilor si care sa se poata comporta ca un adevarat om de stat, asa cum a facut Victor Ponta ieri. Premierul a aratat ca siguranta oamenilor si a proprietatilor lor este mai importanta decat evenimentul politic de lansare a candidaturii la Cotroceni", transmite Sova, intr-un comunicat remis Ziare.com.

Si deputatul PSD Ionut Vulpescu sustine ca Victor Ponta "a aratat cum trebuie sa se comporte un om de stat, aranjandu-si prioritatile in functie de nevoile imediate ale oamenilor si mergand pe teren, in zonele afectate de inundatii".

La randul sau, presedintele TSD Mihai Sturzu sustine ca Victor Ponta a demonstrat "ca intotdeauna prioritatea sa sunt oamenii aflati in nevoie".

"Premierul Victor Ponta a demonstrat tuturor de ce merita sa fie presedintele romanilor. Si-a reorganizat programul si a facut o prioritate din nevoile oamenilor, in dauna unui eveniment politic important pe plan personal, lansarea propriei candidaturi la prezidentiale. Cati alti politicieni au facut acest lucru? Unde au fost Iohannis, Cristian Diaconescu, MRU, Catalin Predoiu, ieri, in timp ce ii cereau premierului sa amane Consiliul National al PSD? In timp ce Victor Ponta era pe teren, alaturi de oameni, contracandidatii sai stateau comozi in fotolii, birouri, sau studiouri de televiziune. Nu i-am auzit pe acestia sa le multumeasca celor de la ISU, de la Salvamont, ci doar sa critice pe nedrept", arata Sturzu, intr-un comunicat remis Ziare.com.

Viiturile continua sa faca ravagii, in sudul tarii, si miercuri. Codul rosu de inundatii a fost extins pentru judetele Olt, Teleorman, Arges, Valcea, Caras Severin, Mehedinti si Dolj.

Sute de gospodarii sunt afectate de ape, drumuri nationale si judetene raman blocate. Un om si-a pierdut viata si patru persoane sunt date disparute, a precizat vicepremierul Gabriel Oprea.

Totodata, vicepremierul Liviu Dragnea a anuntat controale la Apele Romane, acuzand institutia ca a cheltuit mai multi bani pe studii decat pe lucrari care sa previna inundatiile.

dan sova ionut vulpescu mihai sturzu
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0738 (s) | 35 queries | Mysql time :0.015718 (s)

loading...