News Flash:

Romanii au cumparat titluri de stat de peste 500 de milioane de lei

26 Iulie 2016
472 Vizualizari | 0 Comentarii
bani 1
Peste 14.000 de romani au achizitionat titluri de stat, in doar doua saptamani de la lansarea programului Fidelis Centenar, astfel ca valoarea acestora a depasit 500 de milioane de lei, oferta fiind suprasubscrisa de 5 ori.

"Succesul emisiunii arata increderea pe care cetatenii o au in statul roman. Aceasta va fi rasplatita! Ministerul Finantelor Publice va accepta toate subscrierile titlurilor de stat in cadrul emisiunii 'Centenar', astfel incat intreaga cerere manifestata de persoanele fizice pe durata perioadei de subscriptie sa fie satisfacuta", a declarat Anca Dragu, Ministrul Finantelor Publice (MFP), intr-un comunicat publicat pe site-ul institutiei.

Potrivit informatiilor MFP, peste 14.000 de romani au achizitionat titluri de stat, de 11 ori mai multi decat in cazul emisiunii similare organizate in 2015.

Mai mult, volumul total de subscriere atins este de cinci ori mai mare decat valoarea anuntata, respectiv de peste 520 de milioane de lei.

Romanii s-au inghesuit sa cumpere titluri de stat pentru ca sunt mai avantajoase decat depozitele bancare.

Oferta are loc in perioada 11-29 iulie, iar titlurile au scadenta in 2018, valoarea nominala fiind de 100 de lei. O singura persoana poate achizitiona cel mult 1.000 de titluri, adica o valoare maxima de 100 de mii de lei.

Acestea pot fi achizitionate, fara costuri, de la cele patru banci intermediare: BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania. Veniturile nu sunt impozitate, iar dobanda oferita - de 2,15% pe an - e mai mare decat in cazul depozitelor bancare.

De asemenea, la scadenta, in 2018, Ministerul Finantelor va organiza o loterie aniversara prin care 100 de persoane fizice, detinatori de titluri de stat vor putea castiga premii de 1.000 de fiecare, indiferent de numarul de obligatiuni detinute.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

succesul emisiunii anca dragu mfp
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0868 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023998 (s)