În localitatea clujeană Feiurdeni va avea loc duminică, 1 septembrie 2019, un eveniment dedicat tradițiilor, cântecului și jocului popular, intitulat „Sărbătoarea tradițiilor populare”.

Manifestarea, organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Parohia ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Feiurdeni, Parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Cluj-Napoca și Asociația culturală „Clusium”, va debuta la ora 10.00, la biserica din localitate, unde fiii satului vor lua parte la Sfânta Liturghie.

După-masa, de la ora 16.00, va avea loc un spectacol, susținut de cântăreți de muzică populară și ansambluri de dansuri tradiționale. În deschidere, cei prezenți vor asista și la o paradă a portului popular, pe scena amplasată în centrul satului. Apoi vor susține recitaluri: Dolfina Aștilean, Adrian Buză, Marian Dascăl, Diana și Camelia Rodilă, Iulia Merca și Diana Moga. Dansurile populare vor fi prezentate de Ansamblul folcloric „Rapsodia Somesană” din Cluj-Napoca.

Evenimentul de la Feiurdeni va fi prezentat de Dolfina Aștilean și se înscrie în cadrul „Anului Omagial al satului românesc”, declarat de Patriarhia Română.

coral