News Flash:

Salcia, remediu natural impotriva racelii si durerilor de oase

6 Februarie 2013
1484 Vizualizari | 0 Comentarii
Salcia, primul copac de la noi care infrunzeste primavara si care se adapteaza usor la orice tip de schimbari de temperatura, creste in locuri umede, pe malul apelor, in lunci, la campie si deal, dar si in parcurile din orase.

De la salcie, in scop terapeutic se foloseste scoarta de pe ramurile tinere, de doi, trei ani. Folosita de mii de ani pentru tratarea bolilor reumatismale, a hemoragiilor, dezinteriei si febrei, scoarta de salcie alba a devenit importanta in urma cu peste o suta de ani, cand i-au fost descoperite si au fost izolate principalele substante active care ii confera calitatea de medicament naturist, si anume salicina.

Salicia, nimic altceva decat aspirina naturala, are efecte tonice, antiseptice si antiinflamatoare, sedative, astringente si antireumatismale si poate fi folosita cu succes in tratarea artritei, artozei si puseelor reumatismale, in tendinita, guta si sciatica.

In plus, trateaza racelile, gripa, durerile de cap, afectiunile dureroase si febrile efectul fiind unul analgezic. Pe langa salicina, coaja de salcie mai are in compozitia sa si amidon, proteine, lipide, tanin, celuloza, substante minerale si vitamine.

Coaja de salcie
poate fi administrata sub forma de infuzie, decoct, pulbere. In caz de raceala, gripa ori dureri de oase se poate prepara o infuzie din 200 de ml de apa clocotita turnata peste doua lingurite de scoarta bine uscata si maruntita. Ceaiul, tinut la temperatura camerei, se bea, cate doua, trei linguri, pe parcursul unei zile.

Decoctul din coaja de salcie se recomanda ca remediu natural impotriva febrei, a nevralgiilor, reumatismului si gutei. Ca sa-l prepari, pune la fiert, la foc mic, pentru 20-30 de minute, doua linguri de scoarta bine uscata si maruntita intr-un sfert de litru de apa. Dupa racire se filtreaza si lichidul rezultat se bea, cate doua, trei linguri, pe parcursul zilei.

In caz de dureri in gat, se recomanda gargara cu decoct de coaja de salcie. Ceaiul nu trebuie sa depaseasca temperatura corpului. Tratamentul cu decoct de coaja de salcie nu trebuie sa dureze mai mult de 21 de zile.

Pentru rani si ulceratii ale pielii se recomanda comprese cu ceai concentrat din coaja de salcie, patru, cinci linguri de planta la un sfert de litru de apa clocotita. Compresele puse pe locul afectat usuca si vindeca rana.

Pulberea se obtine din coaja bine uscata si macinata in rasnita de cafea. Se macina atat cat se consuma in 10 zile, perioada dupa care isi pierde din proprietati. Trebuie stiut ca, in tratarea bolilor nervoase, salcia are efect calmant si sedativ in angoase, insomnie, depresie, neurastenie caz in care se recomanda ca leac, cate doua, trei grame de pulbere pe zi.

salcie scop terapeutic aspirina naturala racelile gripa analgezic rani
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0885 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013511 (s)

loading...