News Flash:

Scandal interetnic la baschet, după ce fetele de la U Cluj au refuzat să asculte imnul Ţinutului Secuiesc

7 Ianuarie 2016
801 Vizualizari | 2 Comentarii
Meciul dintre Sepsi Sf Gheorghe si U Cluj (93-57), din etapa a 17-a a Ligii Nationale de Baschet Feminin, a fost marcat de incidente, dupa ce antrenorul echipei oaspete, Dragan Petricevici, le-a spus fetelor sale sa mearga la incalzire in timp ce din difuzoare se auzea imnul Tinutului Secuiesc.

Dupa intonarea imnului Romaniei, in sala a inceput sa se auda imnul Tinutului Secuiesc, moment in care antrenorul bosniac al oaspetilor, Dragan Petricevici, si-a trimis jucatoarele la incalzire.

Gestul de a nu asculta in pozitie de drepti si imnul Secuimii a inflamat la culme tribunele, informeaza ziardecluj.ro. Cei 1.500 de oameni le-au injurat pe jucatoarele lui U si pe antrenor pe toata durata partidei.

"Eu am hotarit ca fetele sa isi continue incalzirea dupa intonarea imnului Romaniei din doua motive principale. Unul este ca in regulamentul FRB se spune despre obligatia sportivilor si a antrenorilor de a asculta imnul Romaniei in pozitie de respect. Apoi pentru ca eu consider ca fetele pe care le antrenez nu sunt obligate sa stea in picioare inca 10 minute si sa asculte un imn care nu este oficial, care nu este de stat romanesc. Traiesc in Romania de 20 de ani, eu sange de roman nu am, dar jumatate din inima imi bate pentru Romania.

Sunt mandru de acest lucru si consider ca exista doar un singur imn oficial pe care FRB ne impune sa il ascultam cu mare drag si cu respect, inainte de inceperea fiecarui meci. Orice altceva este dreptul echipei adverse, unui tinut, unei regiuni, insa nu ma pot obliga pe mine sa accept acest lucru. Ceea ce nu m-am asteptat a fost un cor de fluieraturi, huiduieli, injuraturi, incat intreaga echipa a fost total, total surprinsa, mai ales ca in lot avem si mai multe jucatoare straine care nu inteleg de ce se intampla acest lucru.

Vreau sa subliniez, as fi procedat la fel daca s-ar fi intonat imnul Bosniei aici in Romania, eu fiind bosniac. Pentru ca acest lucru nu are de-a face cu sportul, nu mi se pare normal ca o echipa sa fie huiduita. Nu dau lectii suporterilor cum sa se comporte, dar la o manifestare sportiva, intr-o tara democratica, toleranta cum este Romania nu e normal sa se intample ca sportivele mele sa fie huiduite", a explicat Petricevici, conform ziardecluj.ro.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

Dan Sorina  | #19112
Bravo antrenorului!
Andrei  | #19127
Antrenorul a procedat corect. Felicitări! Obraznic au procedat organizatorii de la Sf.Gheorghe, care, trebuie sancționați legal.
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1016 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011868 (s)

loading...