News Flash:

SCANDAL! PRO TV, dat in judecata dupa ce a organizat si difuzat nunta a 2 homosexuali!

19 Septembrie 2013
1654 Vizualizari | 0 Comentarii
Mariajul celor doi gay de la PRO TV, Mihai Vantu si Daniel Ionescu, din cadrul emisiunii „Patru nunti si o provocare”, a adus audiente uriase postului din Pache Protopopescu, dar si o reactie incredibil de puternica din partea mai multor ONG-uri, a bisericii si chiar a unor personalitati din showbiz.

Dupa dezvaluirile facute de WOWbiz.ro in legatura cu prima nunta de homosexuali de pe teritoriul Romaniei, cu cateva saptamani bune inainte ca aceasta sa fie difuzata pe post, mai multe organizatii au incercat sa opreasca difuzarea show-ului.

Primele reactii au venit din partea unei mame de profesie psihosociolog, care a initiat o petitie online prin care condamna gestul PRO TV-ului: "Am aflat din presa ca PRO TV lucreaza la un nou format de emisiune: „Patru nunti si o provocare”. La trei cupluri normale, este adaugat si un cuplu de homosexuali, care vor sa-si institutionalizeze relatia. In fapt, PRO TV vrea sa ne induca ideea ca doi homosexuali pot forma o „familie”. Din statutul meu de mama, nu pot decat sa-mi fac griji cu privire la lumea in care va trai fetita mea. Doresc  sa aiba parte de normalitate; normalitatea este mediul in care eu o cresc si singurul in care se simte in armonie cu ea insasi. Eu, personal, crescand intr-un mediu armonios, inca o pot educa asa cum imi dicteaza bunul-simt, responsabilitatea de parinte, filosofia de viata si principiile unei lumi normale. Recunosc, nu ma mai regasesc in principiile acestei lumi deschise”, scrie Dana Cleopatra Captilin in textul petitiei care in scurta vreme a ajuns la peste 5.000 de semnaturi.

Imediat, in sprijinul femeii au inceput sa se adune din ce in ce mai multe organizatii non-profit, pana cand numarul acestora a ajuns la 30. S-a format Coalitia pentru Familie, „o organizatie informala a tuturor celor care doresc sa pastreze intacte valorile familiei traditionale”. Coalitia pentru Familie a anuntat ca demersul Danei Captilin este sustinut de reprezentanti ai bisericii, prin persoana IPS Ioan Selejan, arhiepiscopul Covasnei si Harghitei, precum si de personalitati din showbiz, cum ar fi actritele Manuela Harabor si Laura Vasiliu.

Protestul a devenit public mai ales prin intermediul Facebook-ului si a site-urilor crestine. Urmatorul pas a fost trimiterea pe adresa Consiliului National al Audiovizualului a zeci de sesizari. „Cerem public CNA ca emisiunea „Patru nunti si o provocare sa fie oprita, iar firmelor de publicitate sa o boicoteze”, se arata intr-un mesaj al Aliantei pentru Demnitate Nationala, un alt ONG care si-a propus sa inchida show-ul de la PRO TV.

Cireasa de pe tort a fost reprezentata de doua actiuni in justitie inaintate de Asociatia Pro Vita pentru Nascuti si Nenascuti si Alianta pentru Demnitate Nationala. Acestea au incercat in ultimul moment sa determine oprirea emisiunii de la difuzare printr-o decizie judecatoreasca, insa cererea a fost depusa prea tarziu. In prezent, cele doua actiuni inca se afla pe rolul judecatoriilor, cu toate ca emisiunea deja a fost difuzata."Am formulat o actiune pe fond si o ordonanta presedentiala prin care am solicitat oprirea de urgenta a emisiunii in care apar cei doi. Din pacate, cauza a fost amanata, iar emisiunea a fost difuzata. Oricum, noi nu consideram ca solicitarea a ramas fara obiect, atat timp cat imaginile incriminate pot fi redifuzate", ne-a declarat Bogdan Marculescu, avocatul asociatiei Pro Vita pentru Nascuti si Nenascuti.

Saptamana trecuta, PRO TV a difuzat editia show-ului „Patru nunti si o provocare" in care au participat Mihai Vantu si Daniel Ionescu. Cei doi au fost desemnati castigatori ai show-ului, iar emisiunea a avut o audienta uriasa.

Sursa: wowbiz.ro

nunta homosexuali difuzarea show reactii arhiepiscopul laura vasiliu
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1271 (s) | 24 queries | Mysql time :0.043262 (s)

loading...