News Flash:

Schimbari majore la Otelul: patronul vrea sa coopteze un asociat

19 Martie 2014
577 Vizualizari | 0 Comentarii
Otelul Galati
Desi directorul general Narcis Raducan a anuntat ca Dan Adamescu va vinde Otelul Galati, surse din cadrul clubului sustin ca principalul finantator al campioanei din 2011 vrea doar sa-si aduca alaturi un asociat, nicidecum sa iasa de tot din carti de la gruparea moldava. "Am fost înstiintat de Dan Adamescu ca vrea sa vânda clubul. În cursul acestei saptamâni va fi anuntat noul patron. Aceasta tranzactie va fi în avantajul Otelului, speram sa fie mai bine", spunea, luni seara, Narcis Raducan, dupa meciul Otelul - Ceahlaul 0-1. Acuzat ca nu sta destul de mult lânga echipa, Adamescu a hotarât sa lase aceasta îndatorire în grija altcuiva, iar cooptarea unui asociat facea parte din planul de dezvoltare pe termen lung. Între cele doua parti a fost semnat un contract de confidentialitate, care prevede ca numele noului finantator nu va fi anuntat pâna în momentul parafarii contractului. Acesta ar urma sa fie un om care a mai activat în fotbal ca investitor.

Tot surse din cadrul gruparii galatene au anuntat ca Otelul nu va avea probleme cu licenta. La club s-a facut un audit si lucrurile par sa mearga bine pentru clubul de pe malul Dunarii. Dan Adamescu este patron la Otelul din toamna lui 2012, când a preluat pachetul majoritar de actiuni prin intermediul companiei The Nova Group.
900 de milioane de euro era averea lui Adamescu în toamna lui 2013, potrivit digi24.ro. Este pe locul al doilea în topul celor mai înstariti români, dupa Ioan Niculae, patronul Astrei Giurgiu (1,7 miliarde de euro).

narcis raducan dan adamescu otelul galati
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0874 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012212 (s)