News Flash:

Serban Nicolae a fost dat jos de la conducerea Comisiei Juridice, Bacalbasa a fost suspendat din partid

10 Mai 2017
733 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6603 RON (+0.0025)
USD: 3.9613 RON (+0.0038)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Serban Nicolae
Robert Cazanciuc preia conducerea Comisiei Juridice din Senat, inlocuindu-l pe Serban Nicolae, au decis membrii CExN PSD, reuniti in sedinta, sustin surse politice. In plus, Mihai Fifor va prelua sefia Grupului PSD din Senat, iar deputatul Nicolae Bacalbasa, care, in timpul unui discurs sustinut in fata plenului comun al Parlamentului a folosit gesturi si cuvinte obscene, triviale, a fost suspendat pentru sase luni din PSD.

Robert Cazanciuc a fost ministru al Justitiei in Cabinetul Ponta, iar Mihai Fifor este presedintele Consiliului National al PSD si a fost luat in calcul pentru propunerea de premier, dupa alegerile din decembrie 2016, informeaza Mediafax.

Comitetul Executiv National (CExN) al PSD s-a reunit, miercuri, la Bucuresti, la cererea liderului Liviu Dragnea, pentru a decide daca si in ce mod vor fi sanctionati senatorul Serban Nicolae si deputatul Nicolae Bacalbasa, dar si pentru a valida candidaturi la alegerile partiale din 11 iunie.

Presedintele PSD Liviu Dragnea a venit la sedinta insotit de senatorul PSD Mihai Fifor si de primarul Capitalei, Gabriela Firea. Dragnea le-a spus jurnalistilor, inainte de a intra in sala de sedinta, ca isi mentine declaratiile anterioare potrivit carora Serban Nicolae trebuie sanctionat.

Dragnea a declarat public ca este "nemultumit" de modul in care Serban Nicolae a gestionat lucrarile Comisiei juridice din Senat in ceea ce priveste Legea gratierii, in conditiile in care acesta a propus, iar senatorii PSD din Comisie au votat, gratierea faptelor de coruptie, desi atat el, cat si premierul Grindeanu au avut declaratii publice prin care s-au pozitionat impotriva acestei propuneri.

Surse din PSD au precizat ca "nemultumirea" lui Dragnea ar avea la baza faptul ca Serban Nicolae le-ar fi transmis senatorilor PSD din Comisia juridica informatii gresite despre decizia politica a partidului.

Serban Nicolae a venit la sedinta CExN, insa a evitat sa faca declaratii presei.

In ceea ce-l priveste pe deputatul Bacalbasa, cel care a folosit un limbaj si gesturi nepotrivite in Parlament, marti, acesta a fost suspendat din PSD pe o perioada de sase luni, arata Adevarul.

Dragnea declarase public, anterior deciziei, ca CExN va lua in discutie aceasta "speta", mai ales ca Bacalbasa nu este la prima "iesire" de acest gen, desi a vorbit personal cu acesta si i-a solicitat sa se abtina.

Pe de alta parte, tot in sedinta de miercuri, CExN al PSD va discuta si despre candidaturile pe care social-democratii le vor sustine la alegerile partiale din 11 iunie.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2045 (s) | 32 queries | Mysql time :0.067683 (s)