News Flash:

Si peste Prut va fi referendum: Dodon cere poporului sa decida viitorul Transnistriei

25 Ianuarie 2017
726 Vizualizari | 0 Comentarii
Dodon
Presedintele moldovean Igor Dodon considera ca viitorul regiunii separatiste moldovene Transnistria ar trebui sa fie stabilit printr-un referendum national.

"Eu cred ca presedintele, Parlamentul si Guvernul trebuie sa nu aiba divergente cu privire la solutionarea (conflictului inghetat) transnistrean", a declarat marti seara pentru presa noul presedinte, relateaza Tass.

"Trebuie sa gasim o solutie politica care trebuie sa fie stabilita printr-un referendum la nivel national", a spus Dodon.

El a sugerat ca Guvernul si Parlamentul "sa creeze o platforma unica pentru a atinge rezultatul principal - reunificarea tarii".

Dodon a adaugat ca, in primele zile ale presedintiei sale, s-a intalnit cu liderul autoproclamatei republici transnistrene Vladimir Krasnoselski si a atins anumite obiective concrete, inclusiv lansarea unei Comisii Comune de Control care sa supervizeze operatiunea de mentinere a pacii in regiunea separatista.

De asemenea, el a respins informatii de presa potrivit carora ar fi recunoscut o datorie la gaze naturale catre Rusia a Transnistriei, in valoare de sase miliarde de dolari.

"Din punct de vedere juridic, este o datorie privata a unei companii moldovene", a subliniat el.

"Totodata (grupul rus) Gazprom este cel mai mare actionar al Moldovagaz, cu 50% din actiunile intreprinderii. Vom rezolva aceasta problema simultan cu solutionarea politca a conflictului transnistrean", a adaugat el.

Dodon a spus insa ca a discutat, in cursul recentei sale vizite la Moscova, despre reduceri la pretul gazelor naturale pentru Republica Moldova.

"Vom obtine o reducere a preturilor gazelor naturale. Eu am discutat aceasta problema cu (directorul Gazprom) Aleksei Miller. Poate ca nu in mandatul actualului Guvern, insa mandatul presedintelui este mai lung decat mandatele Parlamentului si Guvernului", a spus el.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

parlamentul guvernul referendum reunificarea tarii
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1130 (s) | 23 queries | Mysql time :0.019390 (s)