News Flash:

Sindicalistul Valer Suciu ii taraste pe angajati la o paranghelie la care nu vor sa mearga

1 Martie 2013
1642 Vizualizari | 0 Comentarii
Suciu Valer
De cateva zile in Primaria Cluj-Napoca s-a declansat un razboi teribil intre peste 400 de functionari ai acestei institutii, membri ai Sindicatului Civitas, si unul dintre directorii din primarie, Suciu Valer, care este atat presedintele sindicatului din Primarie, cat si presedintele la nivel national a Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratie.

Conflictul dintre unii angajati ai primariei si Suciu Valer mocneste de mai mult timp, acesta este acuzat de mai multi angajati ca nu le reprezinta corect si onest interesele in instantele de judecata, fiind cel putin moral, in conflict de interese (ca director al Directiei de Administrare este parte a executivului primariei)

Functionarii din Primarie condamna modul in care au fost negociate in trecut contractele colective de munca si mai ales modul discretionar si abuziv in care se cheltuiesc banii proveniti din cotizatii.

A fost nevoie doar de o scanteie care sa declanseze revolta a peste jumatate din cei 707 angajati ai Primariei clujene in momentul in care Suciu Valer a trimis o scrisoare membrilor de sindicat prin care ii invita pe acestia cu ocazia zilei de 8 Martie la o ”chermeza”, la restaurantul Napoca, fara sa-i consulte, daca vor sau nu, in plina criza, ca putinii bani pe care ii au sa fie cheltuiti in acest fel.

Suntem absolut revoltati de comportamentul lui Suciu, niciodata nu stim ce se face cu banii nostri, nu suntem informati decat dupa ce s-au angajat cheltuielile la cine si pe ce se duc banii, nu ne consulta nimeni, eu am un salariu de 1.000 de lei si trebuie sa cotizez 14 de lei pe luna pentru un sindicat care nu ma ajuta cu nimic. Am semnat alaturi de colegii mei o cerere ( foto 2) prin care solicitam expres ca banii pentru petrecere, la care inteleg ca am contribuit si noi prin cotizatii, sa ne fie inmanati sub forma de premiu, pentru ca noi nu castigam cat castiga Suciu, nu avem bani nici sa ne platim facturile la utilitati si nu avem chef de festivitati si festivisme ieftine”, ne-a declarat M.I, functionar la D.A.S din primarie.

La cererea din 14 februarie, Suciu le-a raspuns cu mult tupeu sindicalistilor nemultumiti, initial, prin refuzul de a le inregistra documentul prin care ii cereau bani in locul petrecerii si mai apoi, printr-un raspuns considerat obraznic de catre protestatari prin care acestora li se inchidea gura. Acestora li s-a comunicat un proces verbal prin care comitetul executiv al Sindicatului Civitas, (din care intamplator sau nu face parte un alt sef serviciu din primarie platit din bani publici, Dumitru Bobina) hotaraste ca banii pentru petrecere sa fie dati in avans, fara ca membrii de sindicat sa fie intrebati daca sunt de acord cu destinatia acestor sume. Un alt element foarte interesant de vazut in procesul verbal este si modul in care unii sindicalisti sunt mai destepti decat altii, spre exemplu doamna Gancea, probabil o apropiata a domnului presedinte Suciu, nu va primi premiu cu ocazia zilei de 8 Martie, pentru ca acestia i-au fost inmanati... in avans.

”Suciu se ocupa de afacerile lui, nu de interesele noastre, ne trimite oferte la coafor, la bazine si piscine, la saloane de masaj, la impachetari cu namol, cand noi suntem in c...t pana la gat pe noi ne arde Curtea de Conturi la bani si ne someaza sa inapoiem sume din ultimii ani, mii de lei, pe care primaria este acuzata ca n-i le-a alocat ilegal si lui ii arde de petreceri”, a spus indignata R.B, de la Directia de Evidenta a Persoanelor.

Foarte multi sindicalisti din Primarie sunt nemultumiti de modul in care Sindicatul Civitas reprezentat de Valer Suciu se lupta pentru drepturile lor salariale, cea mai recenta dovada este adresa cu nr. 7221 din 8 ian 2013 ( doc 5 si referat) prin care sindicatul ”joaca la doua capete”. Isi informeaza sindicalistii ca s-ar putea sa fie nevoiti, in urma sesizarilor Curtii de Conturi, sa restituie sume importante de bani, dar sindicatul mimeaza lupta ”pana la ultima picatura de sange” pentru drepturile lor. Pe de alta parte, isi pregateste ”victimele” pentru destinul implacabil, restituirea banilor din 2010 pana astazi, alocati fara respectarea legii, ca spor de stabilitate pentru angajatii primariei, conform minutei Sentintei Civile nr 1953/2010, Suciu scrie in documentul catre sindicalisti: ”compartimentele de specialitate pot demara, in schimb, procesul de calcul asupra eventualelor sume de restituit, spre a le avea pregatite pentru orice eventualitate”.

Valeriu Suciu trebuie sa penduleze intre interesul pastrarii unui post “caldut”, bine remunerat de catre primarie, si cel de sindicalist foarte bine platit, de catre membrii cotizanti care sunt “mulsi” cu mare patima de catre acesta si “aghiotanti”i sai.

Pozitia “cameleonica” a lui Valer Suciu a putut fi probata de altfel si cu ocazia ultimelor alegeri, atunci cand, in plina camapanie electorala, atat candidatul USL, Marius Nicoara, cat si candidatul PDL, Emil Boc au organizat in primarie o intalnire cu angajatii acestei institutii. Intamplator sau nu, la intalnirea dintre candidatul Emil Boc, a lipsit, ghiciti... tocmai, bine platitul Valer Suciu, a carei absenta a fost scuzata de catre vicepresedintele sindicatului Civitas, Dumitru Bobina, prin celebra propozitie care a intrat in folclorul primariei: ”Domnul Suciu nu a putut sa vina pentru ca a fost chinuit de o raceala rebela”. In aceeasi zi, insa, ”racitul” Suciu era vazut servind un mic si un ”tap de bere” pe terasa Montana de pe strada Bucuresti, unde, spun gurile rele, ar fi un obisnuit al locului. La doua zile, la Primarie a venit in vizita electorala si perdantul Marius Nicoara, cand Suciu Valer, insanatosit, era extrem de jovial si prezent in primele randuri alaturi de, ”echidistantul” sau coleg, Bobina.

Vom sesiza in spiritul celor descoperite in ancheta noastra celebra Agentie Nationala pentru Integritate, pentru a verifica eventualitate incompatibilitati intre functia de director in Primaria Cluj si functia pe care o ocupa Suciu Valer in sindicat la nivel local si national din punct de vedere legal, din punct de vedere moral credem ca nu mai trebuie demonstrat nimic.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

invitatie
primaria cluj-napoca razboi suciu valer chermeza restaurantul napoca
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1147 (s) | 34 queries | Mysql time :0.020167 (s)