O situatie scandaloasa a avut loc recent la Spitalul Judetean Arad. Medicii au sunat rudele unui pacient spunandu-le acestora ca omul ar fi murit. In realitate, acesta traieste! E grav, la terapie intensiva, dar in viata! Dar rudele au mers inainte pe la o firma de pompe funebre, unde au platit toate cele necesare inmormantarii, desi nu aveau nevoie de asa ceva!

Nepoata omului care conform medicilor de la Spitalul Judetan ar fi murit a facut cunoscuta povestea acestei gafe care a speriat o familie intreaga, a anuntat specialarad.ro.

„I-au transmis tatalui meu condoleante!”

„Ieri dimineata (luni), in jurul orei 6… 6 si ceva, doamna doctor David – cred ca Annamaria o mai cheama, de la Gastroenterologie l-a sunat pe tatal meu. Fratele tatalui meu a fost internat pe aceasta sectie. Deci, doamna doctor l-a sunat pe tatal meu sa-i spuna – poate nu exact cu aceste cuvinte, insa incerc sa va redau discutia cat de bine pot – ca fratele lui a intrat in coma, ca ii pare rau ca nu s-a mai putut face nimic pentru el.

I-a transmis tatalui meu condoleante si i-a spus ca pacientul mai trebuie sa ramana vreme de vreo doua ore in salon, ca asa sunt procedurile. Apoi i-a spus ca trebuie sa mearga sa dea o declaratie prin care sa spuna ca nu mai e nevoie de autopsie, cunoscandu-se cauzele decesului. Totodata, i-a spus ca astazi (marti), pe la ora 6, putem sa mergem dupa el”, ne povesteste nepoata barbatului internat la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Arad.

„Am mers la Kuki (n.red. – firma de pompe funebre din Arad), am platit tot ce era de platit, am ales tot ce era de ales. Am rezolvat tot ce trebuia sa rezolvam si ne-am intors la spital unde am aflat, cu stupoare, ca fratele tatalui meu traieste, de fapt. Am aflat ca acesta este la terapie intensiva, evident, in stare grava, dar ca nu murise.

Am inteles ca facuse un stop… probabil cardio-respirator si ca a fost resuscitat. Nici nu stiu sa va spun cum ne simtim. Este revoltator. Este de neconceput, as zice. Oricui povestim, prima oara pufneste in ras, apoi are o reactie de revolta. Este incredibil”, ne-a mai povestit nepoata barbatului declarat decedat si care de fapt era viu.
Pozitia spitalului: „I-a instiintat despre starea critica a pacientului”

Cei de la spital s-au aparat spunand ca i-au transmis fratelui ca pacientul e grav, nu ca ar fi murit.

„A avut loc o convorbire telefonica intre medicul curant si apartinatori, in care medicul i-a instiintat despre starea critica a pacientului si despre faptul ca sansele de supravietuire sunt minime. Totodata, medicul le-a explicat si care sunt procedurile ce trebuie urmate, in cazul in care survine decesul”, ne-au transmis reprezentantii Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Arad.

coral