News Flash:

Sondaj: 65% dintre romani cred ca exista o problema cu rromii

8 Februarie 2013
912 Vizualizari | 0 Comentarii
65 la suta dintre romani cred ca exista o problema cu rromii
• Doua treimi dintre romani cred ca in tara noastra exista o problema cu rromii, releva un sondaj de opinie realizat de compania de cercetare sociologica Operations Research pentru Asociatia Pro Democratia (APD)

Potrivit sondajului facut public, joi, intr-o conferinta de presa, intrebati care ar fi aceasta problema, 11% dintre cei chestionati au spus ca rromii fura, 6% au raspuns ca membri ai acestei etnii sunt lenesi, 6% cred ca rromii nu se integreaza, 5% ca acestia sunt prea multi. Un procent de 72% dintre respondenti au multa incredere in romani, 55% in germani, 28% in maghiari, 26% in evrei si 9% au multa incredere in romi.

La o intrebare privind primul cuvant care le vine in minte cand aud rostindu-se termenul "rrom", 18% dintre cei chestionati au spus ca acesta este cel de "tigan", 15% s-au referit la "furt/hotie". Referitor la primul cuvant care le vine in minte cand aud termenul "roman", 15% dintre respondenti au mentionat cuvintele "amaraciune/saracie", iar 9% au spus "acasa/Romania/patria mea". 81% dintre romani au afirmat ca sunt rromi pe care-i stiu din vedere, 63% au declarat ca in zona unde locuiesc sunt si rromi, 52% au precizat ca au avut sau au colegi rromi, 50% au raspuns ca au vecini apartinand acestei etnii cu care se saluta, 23% au spus ca li se intampla sa ceara ajutorul unui rrom, 10% au mentionat ca au rude rromi. 64% dintre cei chestionati sunt de acord ca persoane de etnie rroma sa locuiasca in Romania, 60% cu faptul ca rromii sa locuiasca in localitatea lor, 54% sunt de acord ca nepotii sau copiii lor sa fie asezati in banca langa copii rromi, 49% cu faptul de a avea vecini rromi, 43% cu a avea prieteni de aceasta etnie, iar 28% sunt de accord ca rromii sa faca parte din familia lor.

49% dintre romani considera ca trebuie sa existe locuri rezervate pentru rromi in cadrul liceelor, iar 48% cred acelasi lucru privind invatamantul universitar. Un procent de 43% dintre respondenti au descris relatiile dintre romani si rromi in zona unde locuiesc drept unele de colaborare, 23% au vorbit despre ignorare reciproca, 12% au mentionat relatii conflictuale. 68% dintre cei chestionati sunt de acord cu faptul ca elevi de etnie rroma sa invete impreuna cu copii ai altor etnii, 49% cu incurajarea casatoriilor intre rromi si persoane de alte etnii, 39% cu faptul ca in zonele in care predomina rromii, Politia sa fie alcatuita din cat mai multe persoane apartinand acestei etnii.

61% dintre romani sunt de acord ca statul roman sa sustina organizatiile culturale ale rromilor din Romania, 60% ca acesta sa ajute la dezvoltarea identitatii etnice rrome, 59% ca statul sa ajute la constituirea unei organizatii a etniei rromilor la nivel national si international. 33% dintre cei chestionati cred ca rromii sunt mai saraci decat romanii, 62% considera contrariul. 68% dintre respondenti sunt de acord cu afirmatia ca rromii comit mai multe infractiuni decat romanii, 81% cu cea potrivit careia rromii nu-si dau copiii la scoala, iar 95% dintre romani cred ca toti copiii rromi ar trebui sa mearga la scoala. 36% dintre cei chestionati considera ca majoritatea rromilor sunt infractori si ar trebui bagati la inchisoare, 56% cred contrariul.

„Rrom” sau „tigan”?

Intrebati daca de obicei spun "rrom" sau "tigan", 78% dintre participantii la studiu au spus ca folosesc al doilea termen. In alta ordine de idei, 29% dintre respondenti sunt de parere ca imaginea mai degraba negativa despre rromi este cauzata de modul cum sunt prezentate faptele in presa, insa 63% cred contrariul. 59% dintre cei chestionati considera ca presa din Romania este obiectiva, iar 62% au opinat ca mass media romaneasca este obiectiva cand prezinta stiri despre rromi. Un procent de 36% dintre romani cred ca in viitor e posibil ca rromii sa devina o amenintare pentru tara, releva cercetarea. Potrivit sondajului, 22% dintre locuitorii Romaniei sunt de parere ca in viitor e posibil ca rromii sa devina o amenintare pentru cartierul lor, iar 20% considera ca pentru familia lor.
Mirel Palada, reprezentant al companiei ce a realizat sondajul, a mentionat ca din cercetare a reiesit ca "definirea genetica a etniei rrome este preponderenta in randul perceptiei", fapt ce a fost catalogat drept "atitudine rasista" de presedintele APD, Cristian Pirvulescu.
In alta ordine de idei, Palada a mentionat ca intr-un an de zile, de la un nivel de acceptare a faptului ca rromii sa locuiasca in Romania de catre 85% dintre cei intervievati, procentul a scazut la 64%, comparabil sau chiar mai scazut decat in 2002. Intrebati privind un presupus eveniment in care un cetatean rrom a facut un lucru pozitiv, 88% dintre respondenti au spus ca acest fapt este o exceptie pentru etnia rroma. 89% dintre locuitorii Romaniei sunt de parere ca asemenea fapte ar trebui prezentate mai des in presa. Intrebati care sunt televiziunile preferate, respondentii au mentionat, printre altele, posturi precum: Pro TV, Antena 1, Antena 3, Kanal D, TVR 1, Realitatea TV, Prima TV, Antena 2, Acasa TV, Discovery Channel, HBO si altele. Potrivit sondajului, 47% dintre romani sunt de parere ca in general, Romania se indreapta in prezent intr-o directie gresita, dar 45% cred contrariul. Sondajul de opinie despre stereotipurile la adresa rromilor a fost realizat in perioada 14 - 18 decembrie 2012, pe un esantion de 1.004 locuitori ai Romaniei, fiind reprezentativ la nivel national. Eroarea maxima de esantionare, la un nivel de incredere de 95%, este de +/- 3,1 %.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

rromii germani maghiari evrei statul roman
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0997 (s) | 26 queries | Mysql time :0.012567 (s)