News Flash:

Statutul parlamentarilor este neconstitutional

28 Februarie 2013
667 Vizualizari | 0 Comentarii
Statutul parlamentarilor este neconstitutional
• Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, ca decizia Curtii Constitutionale in ceea ce priveste Statutul parlamentarilor va fi respectata, insa a precizat ca termenul declarat neconstitutional avea menirea de a stabili o diferenta intre parlamentari si functionari

Curtea Constitutionala (CC) a admis, miercuri, sesizarea PDL si PPDD de neconstitutionalitate a modificarilor aduse Statutului parlamentarilor, referitoare la majorarea de la 15 la 45 de zile a termenului in care un ales poate contesta un raport al ANI, in cazul unei decizii de incompatibilitate. In aceste conditii, Statutul se va intoarce in Parlament, pentru a fi pus in acord cu decizia CC. In 14 februarie, PDL si PPDD au depus la Curtea Constitutionala sesizarea privind proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor, adoptat de plenul comun al celor doua Camere.

Liderul grupului parlamentar al PDL din Senat, Cristian Radulescu, a declarat ca sesizarea depusa la CC este semnata de 25 de parlamentari, dintre care 24 sunt ai PDL, iar unul este liderul de grup al PPDD din Senat.
"Am depus la Curtea Constitutionala o sesizare de neconstitutionalitate asupra modificarilor aduse ieri (13 februarie - n.r.), in sedinta Parlamentului, Statutului parlamentarilor. In principal, este vorba despre un termen care este in afara normelor constitutionale, un termen de 45 de zile, pe care modificarea la Statut il introduce, termen in care un parlamentar poate sa conteste un raport venit de la ANI si care ar determina in mod obisnuit demisia parlamentarului respectiv", a precizat Radulescu.
Reprezentantul PDL a mai aratat ca in tot Dreptul românesc si in tot Dreptul international nu exista un termen de 45 de zile, ci unul de 15 zile, asa cum se prevedea anterior introducerii acestei modificari.

Antonescu: Parlamentarii nu sunt functionari publici

Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, ca decizia Curtii Constitutionale in ceea ce priveste Statutul parlamentarilor va fi respectata, insa a precizat ca termenul declarat neconstitutional avea menirea de a stabili o diferenta intre parlamentari si functionari. "Luam act de pozitia Curtii Constitutionale, respectam hotarârea Curtii si, evident, forma finala a legii va fi in concordanta cu decizia Curtii. Nu pot da detalii acum pentru ca nu stiu exact ce articole vizeaza si nu cunoastem motivarea, dar va asigur ca se va proceda intru totul cu respectarea hotarârilor Curtii", a declarat Antonescu.
El a fost intrebat despre situatia majorarii termenului de la 15 la 45 de zile, in care poate fi contestat un raport al ANI in ceea ce priveste incompatibilitatea, fapt care a fost retinut de CC drept neconstitutional.
"Noi, cei care am votat amendamentul domnului Chiuariu, am pornit de la ideea ca intre parlamentari si functionari publici exista diferenta, mare. Cu alte cuvinte, parlamentarii nu sunt functionari publici, sunt altceva. Asta n-a insemnat, in gândirea noastra, in intentia noastra, ca parlamentarii sunt deasupra legii, numai ca nu putem nici lua acceptiunea perfectei egalitati, pentru ca atunci nu am mai avea demnitati in stat. Atunci am putea sa punem problema ca presedintele ar fi putut fi anchetat desi era presedinte, in fiecare zi, atunci am putea pune problema ca fiecare dintre cetatenii României poate sa angajeze România si sa semneze tratate internationale. Am ajunge intr-o chestiune care dizolva orice forma de organizare si, in sensul acesta, parlamentarii nu au fost si nu sunt functionari publici", a explicat liderul PNL.

Basescu la Viena, despre decizia CC pe Statutul parlamentarilor: "Yes!"

Presedintele Traian Basescu a fost intrebat, miercuri, la Viena, la intâlnirea cu reprezentantii românilor din Austria, despre decizia CC privind neconstitutionalitatea modificarilor la Statutul parlamentarilor, el spunând "Yes!", dupa care a râs.
"Probabil au constatat neconstitutionalitatea la 45 de zile, nu se poate altfel decât 15, ca si la ceilalti. Si mai este un articol, acolo unde spun de prezentarea unor probe concludente, si cred ca si acela trebuie rezolvat. Dar sa vedem ce a dat azi Curtea", a mai spus Basescu.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

curtea constitutionala cristian radulescu neconstitutionalitate
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0825 (s) | 33 queries | Mysql time :0.014497 (s)