Innovation Days (iDays) este o serie anuală unică de evenimente concepute pentru a promova inovația în sănătate în rândul studenților, prin intermediul unor programe de 1-2 zile desfășurate în cadrul unor instituții academice din Europa. România este una dintre cele 20 de țări ale UE în care s-a organizat evenimentul iDays în acest an.

Evenimentul  a avut loc în perioada 1 – 2 noiembrie și a fost organizat în parteneriat de către Departamentul de Sănătate Publică al Universității Babes Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai – Facultatea de Matematică și Informatică, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor,  Liver Research Club și Asociația Studențească de Antreprenoriat ”Iuliu Hațieganu” cu susținerea FreshBlood HealthTech Community – RIS HUB EITHealth pentru Romania.

Într-o serie de evenimente din lunile octombrie și noiembrie, studenții se vor întâlni în 31 de locatii din 20 de țări din Europa, pentru a-și prezenta și dezvolta proiectele digitale din domeniul sănătății. Innovation Days (iDays) sunt organizate de EIT Health, o rețea europeană de 140 de companii de renume din domeniul tehnologiei medicale și farmaceutic, instituții de cercetare și cele mai bune universități, susținut de Uniunea Europeană. În timpul programului, studenților li se prezintă instrumente practice de inovare în sănătate și lucrează în echipe multidisciplinare pentru a aborda provocări reale privind sănătatea. 

Evenimentul iDays a avut loc pe 1 și 2 noiembrie la Aula Iuliu Hațieganu a UMF Cluj, acesta având ca scop să arate cum ideile inovatoare in sănătate pot fi transformate în proiecte reale cu impact asupra pacienților și sistemului sanitar. 

Studenții au format echipe multidisciplinare (medical, tehnic, economic, etc.) și au încercat să rezolve provocări reale de sănătate, cu focus pe îngrijirile medicale în afara spitalului sau chiar la domiciliu. Pentru abordarea provocărilor, aceștia și-au folosit competențele comerciale și ideile materie de sănătate digitală. Mentorii cu experiență în domeniul inovației din sanatate i-au ajutat să își construiască proiectele. Echipele și-au prezentat ideile și au fost jurizate de un grup de experți care au utilizat criterii de notare standardizate pentru a acorda premii celor mai bune echipe.

Echipa câștigătoare a fost invitată să participe la Winners Event, care va avea loc la Paris pe 1 decembrie 2019, unde se vor întâlni cu colegi din toate universitățile participante. În cadrul acestui eveniment, studenților li se vor oferi sprijin și resurse pentru a-și dezvolta în continuare ideile și vor primi, de asemenea, pregătire suplimentară în metodologia inovației. 

Zilele IDays sunt concepute ca un prim pas pentru studenți pe calea inovației în sănătate. Aceste evenimente speciale au încurajat deja sute de studenți din întreaga Europă să-și înceapă călătoria în domeniul inovațiilor”, a declarat Mónika Tóth, manager de program EIT Health InnoStars Regional Innovation Scheme (RIS).

Anul acesta, aproape 40% din iDays vor fi organizate de hub-urile EIT Health din Europa Centrală, de Est și de Sud. Acest număr dovedește un angajament semnificativ din partea regiunilor în curs de dezvoltare pentru creșterea ecosistemelor locale de inovare și îmbunătățirea abilităților potențialului vast de talente din regiune.

Vedem tot mai des studenti curioși și motivați să construiască soluții pentru problemele din sănătatea românească sau europeană. Acest eveniment le oferă oportunitatea de a învăța un mod de gândire inovativ, de a cunoaște colegi cu competențe diferite și atitudine similară și de a-și crește capacitatea de a munci în echipe multidisciplinare, lucru esențial pentru viitorul lor profesional” a declarat Dr. Ion-Gheorghe PETROVAI – Project Manager FreshBlood Health Tech Community

Pentru implicarea numeroaselor potențiale talente din Europa Centrală, de Est și de Sud, EIT Health sprijină regiunile în curs de dezvoltare în descoperirea și dezvoltarea inovațiilor în domeniul sănătății prin intermediul Programului regional de inovare. Astfel, hub-urile EIT Health din aceste regiuni vor avea șansa de a organiza iDays în săptămânile următoare, pentru al doilea an consecutiv. 

Calendarul complet al iDays în Europa poate fi găsit aici. coral