News Flash:

Suedia nu mai face fata valului de refugiati si cere redistribuirea acestora

1 Decembrie 2015
307 Vizualizari | 0 Comentarii
refugiati
Suedia este coplesita de afluxul de migranti si va beneficia de masuri de redistribuire catre alte tari UE unora dintre acesti refugiati, a anuntat luni comisarul european pentru migratie Dimitris Avramopoulos.

"Suedia este una dintre tarile membre ale UE care a primit cel mai mare numar de migranti in acest an. Este o tara mica, care a facut eforturi considerabile", in raport cu populatia ei, a constatat comisarul grec intr-o conferinta de presa la Stockholm, informeaza AFP.

Ministrul suedez al imigratiei, Morgan Johansson, a amintit ca tara sa a primit aproape 150.000 de migranti de la inceputul anului, echivalentul a 1,2 milioane de persoane la scara unei tari ca Germania.

Regatul scandinav "a cerut sa beneficieze de mecanismul de redistribuire", a precizat comisarul european. "Noi ii intelegem perfect si Comisia pregateste propuneri in acest sens", a adaugat comisarul european.

In ciuda opozitiei mai multor state membre, dintre care Ungaria, Polonia si Slovacia, UE a adoptat in aceasta toamna un plan de repartizare a 160.000 de refugiati pentru a reduce presiunea asupra unor tari ca Grecia, Italia si Germania, care absorb cea mai mare parte a a migrantilor.

In viitor, Suedia va fi "scutita" de acest plan, a subliniat Avramopoulos.

Guvernul suedez a anuntat recent restabilirea controalelor la frontiere, in vigoare cel putin pana la 11 decembrie, si inasprirea conditiilor cerute pentru a obtine dreptul de sedere pe teritoriul sau, aminteste France Presse.

Suedia nu mai are mijloace sa gazduiasca mai multi migranti, dosarele solicitantilor de azil se aduna, termenul de examinare se prelungeste si serviciile sociale sunt sufocate, a argumentat guvernul.

suedia stockholm morgan johansson
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1019 (s) | 35 queries | Mysql time :0.022673 (s)

loading...