News Flash:

Ștafeta Veteranilor Invictus ajunge luni în Turda

19 Octombrie 2017
342 Vizualizari | 0 Comentarii
Invictus
Municipiul Turda va fi traversat de maratonista Vica Dobrița, în drumul ei spre Carei, în cadrul Ștafetei Veteranilor Invictus, în data de 23 octombrie. Un grup de întâmpinare se va alătura ștafetei, începând cu ora 9.00, de la Solaris până la Piața Romană, unde va fi așteptată de primarul municipiului Turda și împreună vor arbora drapelul național. Ștafeta va continua deplasarea până la monumentul eroilor din fața Catedralei Ortodoxe Române, unde se va depune o coroană de flori oferită de Primăria Municipiului Turda. Sute de elevi turdeni vor participa la acest eveniment, întâmpinând în echipe sosirea ștafetei. 

Asociaţia Voluntarilor Invictus din România, aflată sub Înaltul Patronaj al Casei Regale Române, cu sprijinul Casei Regale Britanice, îi susțin pe veteranii de război ai zilelor noastre să participe la competiții paralimpice. Anul acesta, România a fost reprezentată de un grup de 15 paralimpici militari răniți la Jocurile Mondiale "Invictus Games" de la Toronto, Canada. 
Prin acest proiect, municipalitatea a inițiat o campanie de promovare la nivelul instituțiilor de stat, învătământ şi agenţi economici, în vederea întâmpinării acestei "Ştafete a Veteranilor Invictus" cât şi colectarea unei sume de bani prin achiziţionarea unui tricou sau a unei brăţari puse la dispoziţie de către organizatori. Toate fondurile obţinute în urma acestei campanii vor ajunge la sportivii paralimpici-militari răniţi în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak.

În fiecare an, asociatia organizează ștafeta cu scopul de a promova pe plan sportiv valorile naționale ale României și de a elogia sacrificiul imens depus de eroii noștri pentru a apăra patria. Ștafeta se află la a 4 -a ediție, având pentru prima dată plecare din 3 orașe: Craiova, Chișinău și București, urmând ca cele trei trasee să se întâlnească la Carei. Susținătorii sunt așteptați pe traseu pt a admira eforturile sportivilor Invictus.

Proiectul va fi prezentat și la începutul meciului de joi al echipei de handbal Potaissa Turda, participanții având posibilitatea să achiziționeze produse personalizate Invictus, iar încasările vor reprezenta donații pentru proiectele Asociației Voluntarilor Invictus din România. 
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Turda_Invictus
turda invictus veterani
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0866 (s) | 33 queries | Mysql time :0.018420 (s)