Actrita Tamara Buciuceanu Botez, care a murit marti, la varsta de 90 de ani, a fost inmormantata cu onoruri militare vineri, la Cimitirul Sfanta Vineri din Bucuresti, in aplauzele a aproximativ 200 de colegi si spectatori.

Sicriul cu trupul neinsufletit al actritei Tamara Buciuceanu Botez a fost depus joi la pranz la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra din Bucuresti, iar, vineri dimineata, a fost dus la Biserica Sfantul Gheorghe Nou, unde a avut loc ceremonia religioasa.

Pe sicriul Tamarei Buciuceanu este asezat un drapel tricolor, asa cum se cuvine pentru doamna teatrului romanesc, care a adus atatea contributii culturii nationale. Crucea ei, in schimb, reflecta modestia cu care ne-a obisnuit. Un simplu INRI este scris deasupra numelui complet, Tamara Buciuceanu Botez, si data nasterii si a mortii.

Mai multi actori si-au prezentat ultimele omagii atat la Teatrul Bulandra, cat si la biserica.

“Romania este un izvor permanent de artisti talentati. Iubea foarte mult publicul”, a declarat Alexandru Arsinel vineri. Intrebat ce ultim mesaj i-ar transmite Tamarei Buciuceanu, Arsinel a spus: “Sa-i transmita lui Stela (Popescu, n.r.) salutari si sa se bucure de ceea ce Dumnezeu ne da pe lumea cealalta“.

Actorii Emilia Popescu, Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Daniela Nane s-au mai numarat printre cei care au participat la inmormantare.

Totodata, actorii Mihai Constantin, nepotul Tamarei Buciuceanu, Mitica Popescu, Emilia Popescu, Stefan Banica Jr, George Ivascu, Dan Puric, Serban Celea, Tudorel Filimon si Daniela Nane au fost printre cei care au venit sa isi ia ramas bun joi seara de la marea artista.

“Mi-am luat ramas bun de la un om care aducea imens de multa bucurie pe scena. Doamna Tamara Buciuceanu o imensa actrita, un varf al istoriei noastre teatrale. Ceea ce se intampla astazi ne intristeaza. Ea s-a jertfit, a jucat intr-o perioada istorica cumplita, in comunism, in care totul era trist. Sa tineti minte: marii artisti se jertfesc. Dumnezeu sa o binecuvanteze si sa fie alaturi de marii artisti”, a comentat Dan Puric.

“Asta era si esenta doamnei Tamara Buciuceanu, regina comediei romanesti: generozitatea fiintei sale de a spera ca fiecare sa-i devina egalul dumneai. A plecat dintre noi poate omul Tamara, actrita a ramas si va fi aici mereu cu reverberanta celui mai molipsitor ras din lume, in inimile si sufletele noastre, astazi insa, atat de triste. Somn usor, distinsa doamna a teatrului romanesc!”, nota George Ivascu, cand afla ca Tamara Buciuceanu a incetat din viata.

“A ramas in mintea tuturor pentru exceptionalele roluri jucate. Dumnezeu sa o odihneasca“, a spus Ministrul Culturii, Daniel Breaz.

“A fost un an teribil pentru teatrul romanesc. Florina Cercel, Ducu Darie si, acum, Tamara Buciuceanu. Imi amintesc ca oamenii plecau cu lacrimi in ochi de la spectacolele ei, se producea acel catharsis“, a comentat actrita Daniela Nane.

Tamara Buciuceanu Botez a murit marti, la Spitalul Elias din Capitala, unde fusese internata pe fondul unor probleme cardiace la inceputul lunii octombrie.

Tamara Buciuceanu s-a nascut pe 10 august 1929, la Tighina, si a frecventat cursurile Institutului de Teatru “Vasile Alecsandri” din Iasi, intre anii 1948 si 1951. In cel de-al patrulea an de studii, s-a transferat la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Capitala, la clasa profesorului Nicolae Baltateanu, si a absolvit in anul 1952.

In anul 1962, s-a casatorit cu medicul anestezist Alexandru Botez, care a decedat in 1996.

Tamara Buciuceanu ramane una dintre legendele teatrului de comedie si a jucat in peste 25 de filme, printre care se numara “Titanic vals”, din 1964, “Anecdota”, lansat in 1972, “Domnisoara Nastasia”, din 1976, “Ion: Blestemul pamantului, blestemul iubirii”, din 1979, “Alo, aterizeaza strabunica!…”, din 1981, “De ce trag clopotele, Mitica?”, “Declaratie de dragoste”, lansat in 1985, “Cuibul de viespi”, din 1986, “Nunta muta”, lansat in 2008.

Totodata, a interpretat roluri pe scenele marilor teatre din Capitala, precum Odeon, Bulandra, National si Comedie. Printre piesele in care a interpretat roluri emblematice se numara “Dimineata pierduta”, “Romeo si Julieta la inceput de noiembrie”, “Scaunele”, “Doctor fara voie”, “Asteptand la arlechin”, “Domnisoara Nastasia”, “Mamouret” si “Cumetrele”.

Mai mult decat atat, Tamara Buciuceanu i-a dat glas personajului Coana Chirita pe scena Teatrului National din Iasi.

Cariera din teatru a fost dublata de cea din televiziune, Tamara Buciuceanu realizand aparitii memorabile, incluse in programele de divertisment. Totodata, a aparut in doua episoade din serialul “Toate panzele sus”, regizat de Mircea Muresan si lansat in luna martie a anului 1977.

Recompensata cu peste 20 de premii de interpretare, actritei i-a fost decernat premiul “Aristizza Romanescu” pentru intreaga creatie teatrala si cinematografica, la gala Academiei Romane pe anul 2011, precum si distinctia Ordinul National “Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, in anul 2014. In 2008, artista a fost omagiata si la Transilvania International Film Festival (TIFF) de la Cluj-Napoca, iar, in 2014, a primit insemnele Ordinului Coroana Romaniei in grad de Ofiter din partea Casei regale. In 2011, actrita a primit o stea pe Walk of Fame – Aleea celebritatilor din Bucuresti.

In 2013, a fost lansat volumul “Tamara Buciuceanu. O viata inchinata scenei”, de Bogdana Darie. Riguros documentata si realizata pe baza a numeroase interviuri cu Tamara Buciuceanu-Botez, precum si cu prieteni si colegi de scena ai artistei, cartea prezinta viata si evolutia profesionala a uneia dintre cele mari actrite a teatrului, operetei si cinematografiei romanesti. coral