News Flash:

Tanăr care lucrează în Spania, desfigurat la revenirea în satul natal din Cluj: Aproape de poarta bunicii romii mi-au fracturat maxilarul

16 Aprilie 2018
930 Vizualizari | 0 Comentarii
Tanarul batut in satul natal

Imagini de Apocalipsă a sufletelor, la I.M.L.Cluj, marţi, 10 aprilie, în prima zi lucrătoare de după Paşte: zeci de oameni – fără exagerare – aşteptând răbdători să fie consultaţi de către medici la cabinetul instituţiei! Femei nenorocite de soţi, victime ale bătăilor nimicitoare între vecini, ca efect al consumului exagerat de alcool, sau tineri distruşi prin cluburi sau baruri săteşti! Şi aceasta e doar o “mo(n)stră”, deloc nuanţată, dintr-un evantai extrem de larg a României Sălbatice şi  Reale, cu totul alta decât cea cu care unii încearcă să ne liniştească, arată Gazeta de Cluj.

“Aproape de poarta bunicii romii mi-au fracturat maxilarul”!

În peisajul – realmente desprins parcă din “Infernul” lui Dante – se distinge de la o poştă cazul unui tânăr neamţ în vârstă de 30 de ani, de origine română, cu dinţii “împletiţi” cu sârmă! Este însoţit de mama lui, îngrijorată, care – aflând că schimbasem câteva cuvinte cu el, care-mi relatase tărăşenia – mă imploră nu să ofer datele concrete și nici măcar cele de poziţionare a evenimentului care i-a distrus fiului ei sănătatea şi sărbătorile de Paşte familiei sale! Totul, de teamă ca mama sa – respectiv bunica tânărului – să nu aibă parte de răzbunările romilor, bătrâna fiind singură şi bolnavă, iar comuna “ocupată”, efectiv, de către aceştia!  Îmi povestise următoarele, cu câteva minute mai înainte, victima, rostind cu mare dificultate cuvintele: “Sâmbătă noapte, proaspăt întors acasă am ajuns în satul bunicii mele, de lângă Cluj-Napoca, să o întâlnesc, neştiind dacă la anul voi mai apuca să o văd. Şi, în centrul comunei, aproape în poarta casei bunicii m-am trezit cu maşina blocată de câţiva romi care au început să-i tragă şuturi. Am ieşit, cum era şi firesc, să văd dacă nu cumva mi-au îndoit caroseria şi să-i întreb ce au cu mine.  La care unul dintre ei n-a avut alt răspuns decât să-mi ardă un pumn şi să-mi rupă, instantaneu, maxilarul. Totul, în aplauzele şi chiotele de bucurie ale celorlalţi din grup, încântaţi la culme de spectacol”. Le promit solemn celor doi faptul că voi păstra secretă locaţia incidentului  – doar de dragul bătrânei neajutorate care ar putea deveni, oricând, viitoarea ţintă a acelor romi care fac legea în comună… Apoi, îmi concentrez atenţia – am de unde alege, sala mustind, efectiv, de agresaţi! – asupra unui tânăr cu un ochi învineţiţ. Şi, coincidenţă, se întâmplă ca tema întâmplării sale traumatizante să fie trasă, practic, la indigo cu cea a clujeanului stabilit în Germania, doar că atacatorul a fost, de data aceasta, un român neaoş, ţăran – şi nu un rom!

Vechea poveste: “Te dai mare”?

Tânărul se numeşte Alex Grigore şi a împlinit recent 22 de ani.  Îmi mărturiseşte că în urmă cu unsprezece ani familia lui s-a stabilit în Spania, iar el a reuşit să-şi continue acolo studiile şi să absolve şi liceul. “În Spania, unde ne-am obţinut şi cetăţenia, mama a muncit ca barmaniţă iar tata în agricultură. Pe la vârsta de 16 ani am considerat că trebuie să devin independent şi să-mi câştig propriii mei bani, aşa că am învăţat meseria de mecanic auto, pe care o practic şi la această oră. Am mai fost în Ghirolt – sat aparţinător de comuna Aluniş – în urmă cu opt ani şi, sincer, îmi stătea gândul să-mi adun economiile şi să mă întorc, definitiv, în ţară. Dar asta-mi stătea în cap până duminică dimineaţă, atunci când mi s-a întâmplat necazul”, mărturiseşte acesta la începutul confesiunii sale… Arată apoi că n-a fost în stare să asculte sfatul mamei sale, aflată împreună cu el, în casa bunicilor, care l-a avertizat să nu iasă din casă fiindcă orice ieşire la barul din sat se poate sfârşi urât: “Mi-a mai spus şi să nu ţin cont dacă sunt provocat de careva şi să mă uit în altă parte. Dar eu am ieşit totuşi la restaurant, unde se afla aproape întreg satul şi alţi localnici răspândiţi prin ţară. Din păcate, mama a avut dreptate: după ce ieşisem din local să luăm aer, în jurul orei 4.30 dimineaţa, şedeam pe balustrada podului de lângă restaurant şi povesteam cu mai mulţi prieteni din copilărie. Nu-i văzusem din 2010, când a avut loc ultima mea vizită acasă. Brusc, a apărut între noi  Cristian, un văr mai îndepărtat de-al meu, care a început cu chestia „Te dai mare” şi altele care-l frământau la ora aceea. Deodată, m-am trezit cu un pumn în faţă, atât de puternic încât am căzut de pe balustrada podului direct într-un şanţ adânc de doi metri, dar nu înainte de a da şi cu ceafa, de o piatră, nu ştiu exact ce era acolo… Am ajuns acasă, adus pe sus de doi băieţi şi m-am spălat pe faţă, după care m-am culcat. N-am crezut în ruptul capului că-i aşa grav. Doar că dimineaţă, când mi-a adus mama cafeaua la pat am realizat că nu mă pot nicicum ridica”… În continuare, mama lui a sunat după ambulanţă şi la Poliţie, iar Alex a fost transportat de urgenţă la U.P.U. Cluj-Napoca, de unde a fost transferat la un alt spital unde i s-au făcut radiografii şi a fost de asemenea examinat la un computer tomograf. Din fericire, însă medicii nu au descoperit la el nicio “avarie” mai serioasă.

“Nu mă mai întorc atât cât voi trăi în România”!  

Explică Alex, melancolic, privindu-mă direct în ochi: “Am fost cu adevărat ghinionist. Am venit acasă, în satul copilăriei şi al bunicilor ca să-mi petrec sărbătorile – şi uite ce-am păţit! Ba mai mult, am vrut să fac orice doar ca să mă întorc definitiv în țară, dar văzând ce mi s-a întâmplat mi-am schimbat complet planul. România mea e frumoasă, în sine, dar o văd mult schimbată şi faţă de 2010. De asemenea, am mai remarcat câteva lucruri. Gura oamenilor e mare de tot, fac dintr-un ţânţar armăsar, şi puţini îşi văd de treaba lor. M-am şi sfătuit cu mama şi am concluzionat împreună că nu-mi văd viitorul aici! Sincer să vă spun, dacă rămâneam în România – şi nu ne mutam în Spania – era limpede de tot că nu puteam să realizez nimic pe cont propriu, aşa cum am realizat acolo.

Eram împiedicat de mii şi mi de factori – şi ratam totul, eram pe nicăieri, cum sunt atâţia tineri din zilele noastre”! Tânărul este poftit apoi în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat medico-legal în mână, după care concluzionează, arătându-mi dinţii din faţă, cariaţi: “Venisem acasă şi să-mi repar şi dinţii, mai stau câteva zile dar după ce mi-i aranjez nu mă mai întorc niciodată în România, vă jur”!

Punctul de vedere al I.P.J.Cluj, legat de incidentul de la Ghirolt

“În localitatea Ghirolt, comuna Aluniş  a fost vorba de un conflict spontan produs pe fondul consumului de alcool. Pe numele agresorului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

alex_cadru_strans_300x225
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1706 (s) | 22 queries | Mysql time :0.069077 (s)