News Flash:

Tanar care munceste in constructii, ”spart” dintr-un pumn intr-un local din Apahida

18 Martie 2018
2564 Vizualizari | 0 Comentarii
Ionut Dumitru

Incident grav în noaptea de vineri spre sâmbătă în localul „Vegas” din comuna Apahida: un tânăr în vârstă de 28 de ani din Dâmboviţa, angajat la o firmă constructoare de hale industriale s-a trezit, pur şi simplu, cu nasul rupt de la un pumn administrat de un client aflat în crâşmă! Victima – care băuse o bere cu colegii lui, mai puţin şoferul – fusese rugată de agresor să-l transporte într-un sat din zonă iar refuzul acestuia a declanşat urgia, arata Gazeta de Cluj. 
Ionuţ Dumitru este un muncitor, originar din Dâmboviţa, specializat în construcţia unor hale industriale sau comerciale. Acesta, având o lucrare de făcut în comuna Apahida, a ieşit împreună cu echipa lui în noaptea de vineri spre sâmbătă, în barul „Vegas”, la o bere. Însă, acolo, a avut parte de o întâmplare teribilă. Povesteşte bărbatul – cu dificultate, din pricina nasului distrus, efectiv: „Muncim pe şantierul de prefabricate de lângă Apahida şi suntem cazaţi într-o pensiune de lângă hanul „Km 17.” Vineri noapte, am băut câteva beri la pensiune şi apoi ne-am deplasat în sat să mai bem una. Am intrat în barul respectiv, am băut câte o bere şi ne-am cumpărat alta ca s-o bem la pensiune. Asta se întâmpla pe la ora 2,30 dimineaţa, era deja sâmbătă.

La un moment dat, după prima bere băută am ieşit afară, la o ţigară, şi m-am trezit abordat de un tânăr cu rugămintea să-l ducem acasă, cu maşina noastră, într-unul din satele din zonă. Eu i-am spus că nu-s şoferul şi am intrat înapoi în bar”. Apoi a mai stat câteva minute la masă după care a intrat până la baie. La întoarcere, s-a trezit cu un pumn venit de nicăieri, care l-a pus, instantaneu, la pământ. Adaugă bărbatul: „Era individul pe care-l refuzasem, s-a răzbunat pe mine. Apoi, în ciuda faptului că sângele ţâşnea din nasul meu ca dintr-o arteziană, am plecat cu toţii de acolo fiindcă se adunaseră vreo cincisprezece localnici, furioşi şi puşi pe harţă. Am sunat imediat la numărul de urgenţă 112, au venit repede poliţia şi SMURD-ul la faţa locului iar eu am ajuns al U.P.U., fiind mutat după aceea la Clinica O.R.L. Acolo, medicii mi-au remontat nasul, fiindcă individul mi-l rupsese în două locuri. Iar sâmbătă, după ce-am ieşit din spital m-am dus direct la Postul de poliţie Apahida, unde am depus plângere împotriva făptaşului. Acolo, poliţiştii mi-au arătat nişte feţe, pe un computer şi am identificat trei dintre cei aflaţi în local în noaptea respectivă – doar pe făptaş nu… Dar, nu-mi fac probleme, sunt sigur, poliţia îl va găsi pe respectivul cu uşurinţă”. Bărbatul este poftit în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat în care medicii i-au recomandat între 18 şi 20 de zile de îngrijiri medicale.

Explică acesta, înainte de plecare: „Am mai lucrat la Oradea, Bucureşti, Iaşi, etc. Iar când ni s-a oferit lucrarea de la Cluj am venit cu drag în „capitala” Ardealului. Însă, din păcate, cei de la barul „Vegas” din Apahida mi-au demonstrat că suntem mai degrabă în „Las Vegas” decât în capitala Ardealului. Şi sper ca poliţia să rezolve problema mea cât mai rapid, fiindcă mai avem de stat pe-aici doar vreo trei săptămâni”…
„Este depusă plângere pentru infracţiunea de lovire comisă de un autor necunoscut. Se fac cercetări în vederea identificării agresorului şi în funcţie de acest lucru va avea loc apoi tragerea sa la răspundere pentru fapta comisă”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, ag. şef principal Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1199 (s) | 32 queries | Mysql time :0.023943 (s)