La cateva zile dupa ce imaginea in care apar o tanara incaltata in pantofii iubitului ei, iar acesta este descult intr-o statie de metrou din Bucuresti a facut furori pe retelele de socializare, tanarul a fost gasit. Mihai Sergiu a explicat intr-un mesaj emotionant gestul sau, care a adus multa bucurie, zambete si chiar lacrimi de fericire in ochii unora dintre internauti.

Mihai Sergiu este din Bucuresti si, in urma cu aproape doua saptamani, el a fost fotografiat descult la metroul din Bucuresti, dupa ce i-a dat pantofii iubitei sale. In poza care a devenit virala se observa ca el tine in mana sandalele cu toc inalt ale partenerei lui. Impresionati de gestul lui, mai multi martori le-au facut fotografii, iar acestea au ajuns pe retelele de socializare. Printre cei care au facut publica imaginea se numara si o firma de turism, care a inceput sa-i caute ca sa le ofere o excursie: “Pornim aici o cautare a tanarului din fotografie, pe care dorim sa-l rasplatim cu o calatorie in tara! Desigur, daca doreste sa o ia alaturi de el si pe domnisoara din fotografie, noi ii oferim aceasta posibilitate!”.

Mihai Sergiu, despre motivul pentru care i-a dat pantofii lui iubitei sale

Despre poza de album cu el si iubita sa a aflat chiar si Mihai Sergiu, care a explicat intr-un comentariu lasat la o postare. Potrivit marturisirilor lui, acesta a rugat-o insistent pe partenera sa de viata sa ii ia pantofii, pentru ca ea statuse foarte multe ore incaltata pe tocuri inalte si nu avea nicio pereche de schimb. La final, tanarul a subliniat ca este convins ca mai exista multi reprezentanti ai sexului tare care ar face exact acelasi lucru sau poate chiar mai mult pentru persoana iubita din viata lor.

“Am observat ca ne face lumea poze in metrou, dar nu am crezut ca voi ajunge aici!  Seara trecuta (n.r.: 14 iunie) a fost o experienta foarte frumoasa si sfarsitul a fost memorabil! Desi prietena mea nu a fost de acord cu asta, eu tot am pus-o sa se descalte si sa imi ia pantofii, pentru ca stiam ca a stat ore bune cu ei si o dureau picioarele (asta este o explicatie pentru cei care se intreaba de ce nu si-a luat incaltari de schimb).

Sunt sigur ca sunt multi baieti/barbati care ar face gesturi de acest gen pentru o persoana speciala din viata lor, asa cum este iubita mea pentru mine. Va multumesc!!”, a scris Mihai Sergiu pe o pagina de Facebook.

coral