News Flash:

Tariceanu, in apararea lui Sova: Presiune psihologica si rolul malefic al lui Basescu

27 Aprilie 2015
767 Vizualizari | 0 Comentarii
Calin Popescu Tariceanu
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, sustine ca oamenii trebuie sa fie anchetati in libertate si numai in cazuri speciale, bine argumentate, se poate solicita si obtine din partea judecatorului arestarea preventiva, pentru ca altfel se merge catre "o zona grava de abuz si de exces de putere, care nu este specifica unei tari democratice".

"Cred ca este peste o luna de zile de cand am avut aceasta solicitare la Senat, pentru incuviintarea arestarii unui senator (Dan Sova - n.red.). Eu cred ca daca DNA-ul avea probele necesare la dosar (...) putea foarte bine sa trimita acest dosar in instanta si senatorul sa fie judecat, pentru ca el nu se bucura de imunitate pentru faptele comise in afara mandatului sau, ceea ce este cazul in speta. (...)

Nu cumva se dorea ca prin arestare sa se faca o presiune psihologica asupra lui si sa se obtina o marturisire? Nu cumva cu aceasta modalitate prin care intai oamenii sunt arestati, dupa aceea anchetati, care este proprie anilor '50, se urmareste acelasi lucru, sa se obtina marturii sub presiune psihologica?", a spus Tariceanu, duminica seara, la Antena 3.

In opinia sa, "masura arestarii trebuie sa fie mai degraba una exceptionala si nu regula".

"Eu nu pledez pentru cazul unei persoane sau a alteia, pentru domnul Sova sau altul. Din pacate, nu este un caz singular al domnului Sova, el este un exemplu de care ne-am lovit cu totii si din care s-a creat o mare problema politica.

Dar nu este singurul caz. Sunt, din pacate, numeroase persoane din mediul politic sau din afara mediului politic, care sunt in situatii mai mult sau mai putin asemanatoare, unele chiar mai grave. Nu ma preocupa situatia unei persoane anume, ma preocupa modul in care sunt aplicate niste principii si modul in care vedem ca aceste excese din ce in ce mai mult iau amploare. Si putem sa spunem da, e necesara lupta anticoruptie, dar lupta anticoruptie nu poate sa insemne ca toleram aceste abuzuri si aceste excese, vreau sa fiu bine inteles", a explicat Tariceanu.

In context, el a mai spus ca este preocupat de faptul ca sunt institutii fundamentale ale statului "profund slabite", iar in ultima perioada "este un asalt concentrat din mai multe directii asupra Parlamentului".

"Aici, Basescu are rolul sau malefic pentru ca, din pacate, el si-a plantat oameni in diferite institutii ale statului, din directia carora aceste atacuri se realizeaza asupra Parlamentului si cred ca ar fi fost momentul sa discutam foarte serios si cu responsabilitate, majoritatea impreuna cu Opozitia, aceste lucruri pentru ca ele s-ar putea, astazi, in aceasta lupta politica, sa dea impresia ca afecteaza mai mult majoritatea.

Maine rolurile se pot schimba si cei care astazi incearca sa profite si sa incerce sa ajunga la putere, bucurandu-se de actiunea procurorilor, s-ar putea sa regrete", a conchis Tariceanu.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

dan sova
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1134 (s) | 33 queries | Mysql time :0.018579 (s)