Bărbatul în vârstă de 34 de ani poartă pe faţă o mască amintind de cea a personajului principal din „Tăcerea mieilor”. Este însoţit, la I.M.L.Cluj de tatăl său – şi împreună efectuează de zor formalităţile necesare consultului. Aflu, curând, de la tatăl tânăruluică fiul său a fost lovit, barbar, de un şofer braşovean, pe strada Inului din cartierul Mărăşti,după o discuţie în contradictoriu avută în trafic, după care agresorul a părăsit locul faptei, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic!

Tatăl victimei, un ins de o mare cumsecădenie, se sfătuieşte pentru două secunde cu fiul său, după care îi dă acestuia acordul să-mi povestească întreaga tărăşenie. Începe tânărul – iar vorbele lui se disting cu greutate din spatele măştii pe care o poartă: ”Mergeam la o comandă, pe Inului, în  Mărăşti şi trebuia să fac stânga – dar n-am oprit chiar în prima parcare de acolo, pentru că GPS-ul m-a dus greşit. Apoi am vrut să dau înapoi, cu circa un metru, dar m-am oprit fiindcă venea ăsta… Se oprise, blocându-mă şi evitând să intre – nici pe Inului şi nici pe strada alăturată. Am claxonat, am deschis uşa şi l-am întrebat, liniştit, ce are de gând să facă. Atunci, el s-a dat jos din maşină şi a început să mă înjure, ca un birjar. Apoi mi-a trântit uşa de la maşină, cu mine înăuntru. Eu am ieşit din maşină, să văd care-i treaba, după care i-am spus de două ori că drumul e liber”, arată Sorin Grecu pentru Gazeta de Cluj. Precizarea  taximetristului clujean – în loc să-l lămurească pe braşovean – a avut însă un efect contrar, l-a scos pur şi simplu din minţi! „Nu ştiu ce se întâmpla cu el, căuta dinadins ceartă sau era nervos dinainte, că numa` m-am trezit cu un pumn în nas, extrem de puternic. Apoi, deşi a văzut că-s cu el rupt şi plin de sânge,s-a pregătit să plece, însă a remarcat că încerc,din răsputeri, să scot telefonul şi să sun la poliţie. Şi mi-a mai ars un pumn, după care a urcat în maşină şi s-a dus. Apoi m-am concentrat pe rana dobândită şi un domn, care apăruse la căpătâiul meu, a fost cel care a sunat la numărul de urgenţă 112”, explică acesta, în continuare. Curând a apărut poliţia şi ambulanţa, astfel că bărbatul a fost transportat la U.P.U. Cluj-Napoca, unde medicii i-au acordat primul ajutor. Văzând însă că loviturile necesită un tratament de specialitate, l-au transferat la Clinica O.R.L.. Adaugă victima: „La O.R.L. mi-au remontat nasul rupt şi m-au mai ţinut câteva ore acolo. Iar eu, acum, m-am prezentat la I.M.L., ca să-mi scot certificat medico-legal. Însă – vă spun sincer – am reuşit să-mi notez numărul de înmatriculare al maşinii agresorului, aşa că sunt sigur cănu va fi nicio problemă pentru poliţişti în identificarea acestuia… Acum doresc să-l acţionez în instanţă şi mă voi lupta pentru ca legea să-şi urmeze cursul. Agresorul era un tânăr sub treizeci de ani, avea lângă el o tânără şi cred că a vrut să-i demonstrze cât de viteaz este”. Intervine, într-un târziu şi tatăl său, înnegurat: „Individul respectiv putea să-l omoare, efectiv, pe fiul meu, aşa că nu-l vom cruţa pe acesta, mai ales că băiatul va sta pe tuşă o grămadă de vreme. Aşa că primul lucru pe care-l vom face va fi să angajăm un avocat, ne vom sfătui cu el şi abia după aceea vom depune plângere la poliţie”. Între timp fiul său a fost invitat în cabinetul de consultaţii. Se întoarce, după câteva minute, cu un certificat în care legiştii i-au recomandat între 23 şi 25 de zile de îngrijiri medicale.

Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

„Poliţiştii au intervenit la faţa locului şi au înregistrat, din oficiu, un dosar sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă comisă de autor necunoscut. Partea vătămată nu a depus încăplângere dar se află în termenul de două luni pentru acest lucru”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

coral